Primăria Cluj-Napoca pregăteşte municipiul de sărbătorile de iarnă, motiv pentru care în cursul zilei de ieri a fost instalat bradul de Crăciun în Piaţa Unirii. Molidul argintiu înalt de 10 metri a fost donat de un clujean. Bradul se afla de 15 ani în curtea acestuia, însă rădăcinile s-au întins atât de tare, încât au început să îi distrugă fundaţia casei. Astfel, clujeanul Rareş Albu s-a gândit să facă un gest frumos pentru întreaga comunitate clujeană.
Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în toi la Cluj, iar montarea iluminatului ornamental festiv va fi pornit la 1 Decembrie.
Oraşul Cluj-Napoca va fi iluminat în culorile alb cald şi albastru, iar echipamentele şi ornamentele utilizate pentru pieţele din centrul oraşului vor fi noi. Toate aparatele de iluminat ornamental sunt leduri.
Pentru iluminatul ornamental festiv din acest an primăria a alocat suma de 1,8 milioane de lei.
Actiunea de taiere si ridicare a molidului din curtea clujeanului Rareş Albu:
Posted by Rares Albu on Tuesday, 24 November 2015