Timp liber

Cluj. Gina Butiuc prezintă evenimentul „Gina Butiuc – JUST: 15 years”

gina butiuc

Gina Butiuc prezintă miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 20.00, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca, evenimentul Gina Butiuc – JUST: 15 years.

În cadrul evenimentului de fashion vor fi lansate colecţiile pret-a-porter şi couture-a-porter pentru femei şi bărbaţi destinate sezonului toamna-iarna 2017-2018.

Construit pe tipare clasice, tăieturi riguroase şi combinaţii cromatice surprinzătoare, stilul Gina Butiuc este centrat pe omul căruia îi este destinat costumul, pe pricipiul conform căruia haina trebuie să fie o extensie a persoanei căreia îi este destinată.

Consacrata prin realizarea costumelor bărbăteşti bespoke, Gina Butiuc preia inclusiv în realizarea ţinutelor pret-a-porter pentru femei acurateţea şi rigoarea liniilor caracteristice stilului masculin, aplicate în texturi lejere ce pun în evidenţă corpul uman, într-o cromatică luminoasă şi detalii de structură fără echivoc.

Racordate subtil la tendinţele sezonului următor, noile colecţii păstrează liniile ce definesc stilul Gina Butiuc promovând definirea stilului personal, dincolo de orice curente ori tendinţe în modă.

Evenimentul este prezentat de Radu Nechit.

Mai multe detalii despre eveniment, acces sau cum poti deveni partener al acestui eveniment sunt disponibile pe landing-page-ul evenimentului si in social-media.



Lasă un răspuns

Site creat de