Oradea, Braşov şi Cluj-Napoca sunt oraşele cu cel mai ridicat grad de siguranţă din România, arată un studiu al portalul imobiliar Storia.ro asupra siguranţei vieţii în 42 de oraşe din România plus judeţul Ilfov.
Conform cercetarii Storia, Oradea este orasul cu cel mai ridicat grad de siguranta din tara. Clasamentul continua cu Brasov, Cluj, Sibiu, Sfantul Gheorghe si Timisoara. Bucurestiul se claseaza abia pe pozitia a noua, iar Ilfov pe a zecea. La polul opus, orasele desemnate in cadrul cercetarii ca fiind cele mai putin sigure sunt Alexandria, Suceava, Satu Mare, Bacau, Calarasi, Targoviste, urmate de Vaslui, Piata Neamt, Galati si Resita.
La nivel national, cele mai sigure cartiere sunt Grigorescu (Cluj), Otopeni (Ilfov), Aviatiei (Bucuresti), Gheorgheni (Cluj) si Racadau (Brasov). Cele mai nesigure cartiere sunt: Itcani (Suceava), Brestei (Craiova), Alecu Russo (Bacau), Calea Caransebesului (Resita) si Bora (Slobozia).