Uncategorized

Cluj-Napoca va organiza o grupă a Campionatului European de Baschet Masculin din 2017

campionat european baschet masculin cluj sala polivalenta

Cluj-Napoca a câştigat organizarea unei grupe a Campionatului European de Baschet Masculin din 2017. Anunţul a fost făcut cu puţin timp în urmă. Astfel, în 2017, alături de România alte cinci echipe naționale de baschet europene vor juca în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

La ceremonia de la Munchen au participat preşedintele FR Baschet, Horia Păun, expertul în relaţii internaţionale al forului, Adrian Voinescu, secretarul de stat Carmen Tocală, fostul jucător în NBA, dar şi al Universităţii Cluj, Ghiţă Mureşan, precum şi vicepreşedintele U BT Cluj, Mircea Cristescu, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Împreună cu echipa propusă de Federaţia Romană de Baschet am susţinut şi câştigat azi organizarea în Sala Polivalentă Cluj-Napoca a unei grupe a Campionatului European de Baschet din 2017! Susţinerea a avut loc la Munchen în fata Federaţiei Internaţionale de Baschet. Mă bucur încă o dată ca realizarea Sălii Polivalente în Cluj-Napoca – singura din România capabilă să găzduiască evenimente europene şi mondiale de profil – aduce beneficii financiare şi de imagine minunatului nostru oraş!

În 2017 şase echipe naţionale de baschet masculin din Europa – inclusiv România – vor juca în Sala Polivalenta Cluj-Napoca! Mulţumesc clujenilor pentru că din banii lor am realizat această bijuterie sportivă, Sala Polivalenta din Cluj-Napoca!”, a scris primarul Emil Boc pe Facebook.



Lasă un răspuns

Site creat de