Social & Cultura, Important

CLUJ | Soţie, mamă şi luptătoare. Povestea clujencei care face parte din trupa de elită a SAS din cardul IPJ Cluj

Claudia Rotar

Soţie, mamă şi luptătoare, o poliţistă din Cluj este singura femeie din structura Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) a IPJ Cluj, celebrii mascaţi, practicând această meserie de 16 ani, iar când îşi pune cagula pe faţă, peste părul blond, doar statura o mai poate deconspira pe Claudia Rotar, potrivit Mediafax.

Claudia Rotar, agent sef principal în cadrul IPJ Cluj, a intrat în Politie în 1996 iar, la un moment daþ când s-au scos posturi la concurs pentru Serviciul de Actiuni Speciale (SAS), a decis sa se înscrie.

Initial, au fost cinci fete în aceasta structura, dar Claudia a ramas acum, singura, facând parte din structura SAS a Politiei Cluj de 16 ani, într-o echipa de 36 de barbati cu care se antreneaza cot la cot în stagiile de pregatire, coboara în rapel pe cladire, trece garduri, trage cu armele în poligon.

Sub cagula, printre ceilalti mascati, nu i se vede parul blond, dar o deconspira silueta.

„Restul fetelor care au fost în aceasta structura, probabil ca si-au descoperit drumul, faptul ca au fost în SAS o perioada a fost o etapa din viata lor care le-a pregatit pentru altceva. Nu pot spune ca eu am fost cea mai buna dintre ele si am ramaº toate am fost bune. Eu mi-am doriþ am vrut sa încerc pentru ca asa sunt eu, curajoasa, am intrat si am ramas. Structura nu îmi era straina, pentru ca sotul meu lucra în SAS dar nu stiam ce ma asteapta. Nu e acelasi lucru, sa vezi din afara sau sa fii si sa lucrezi cu ei, e altceva. Am fost bine primita, baietii sunt deosebiti, i-am respectat si am primit respectul lor, mi-am câstigat locul între ei cu multa munca, eforþ rabdare si îmi merit locul pe care îl am între ei. Nu a fost o reticenta în a ma primi în rândul lor”, a declarat Claudia Rotar corespondentului Mediafax.

Întrebata ce a simtit prima oara când a îmbracat tinuta de mascat si a participat la prima interventie în cadrul SAS Claudia a raspuns simplu, „emotie si frica”.

Nu ai cum sa nu îti fie frica, esti om, nu ai de unde sa stii ce urmeaza, cu ce te întâlnesti, ce trebuie sa faci. Activitatile la noi nu sunt planificate, nu se desfasoara dupa un grafic, dupa anumite reguli stricte, adica merg la birou si fac un lucru sau altul. În momentul în care ajungi la fata locului la o interventie te adaptezi, tinând cont de procedurile dupa care îti desfasori activitatea, dar nu stii ce gasesti, uneori trebuie sa improvizezi. Cel mai important lucru este ca aceasta activitate nu se poate desfasura decât în echipa, te bazezi pe omul de lânga tine iar acesta, la rândul sau, se bazeaza pe tine iar acea legatura în timp se creeaza si se simte”, a explicat femeia.

Nu a practicat niciodata un sport de performanta, dar are anumite calitati fizice care au ajutat-o, si se antreneaza zilnic, la sala de sport a Politiei Cluj sau în diferite baze sportive, antrenamentul fiind unul specific, fizic, de forta, de rezistenta, de alergare, dar si tactic, care include si procedee de autoaparare.

Ca singura femeie din cadrul structurii SAS Claudia s-a simtit protejata de echipa, dar niciodata nu a fost pusa sa stea deoparte si menajata.

În cazul unei interventii a echipei, fiecare are rolul si locul lui, niciodata nu ma vor pune pe mine baietii cu scutul în fata, nu ma vor pune sa car un berbec de 40 de kg, ci voi primi o alta pozitie, dar asta nu înseamna ca stau deoaparte”, a subliniat luptatoarea SAS.

Claudia Rotar a reusit sa gestioneze foarte bine statutul de politista într-o echipa de elita cu cel de sotie si mama, având noroc ca si sotul sau lucreaza în aceeasi structura.

Sotul m-a înteles iar baiatul nostru, care are 20 de ani si este jucator de rugby, a crescut de mic stiind ca parintii sai sunt mascati. L-am lasat si singur când era mic, i-am explicaþ a înteles si nu a fost o problema ca mama si tata trebuie sa plece pe nepusa masa, s-a adaptat. Interventiile sunt dimineata, noaptea, programul meu nu se încheie la o anumita ora, este 24 de ore din 24. Disponibilitatea este o calitate a membrilor echipei, eu m-am obisnuit si pot foarte repede sa îmi prind parul sub cagula, sa îmi scot cerceii si sa ma îmbrac în tinuta de interventie”, a mentionat aceasta.

Claudia Rotar considera ca nu este greu pentru o femeie sa practice o meserie mai mult barbateasca, cum e cea de luptator în structura SAS: „sa lucrezi cu barbatii este simplu deoarece ei spun foarte clar ce vor”.

Iar când mi s-a cerut sa fac un anumit lucru l-am facut. Înca mai poþ îmi place ceea ce fac, mi-e locul aici si cred ca îmi merit locul aici”, a precizat Rotar.

Singura femeie din structura SAS a IPJ Cluj le transmite tinerelor care ar dori sa îi calce pe urme ca, pentru a face parte dintr-o astfel de echipa de politisti, trebuie, în primul rând, sa îsi doreasca, dar si sa accepte sacrificii si concesii.

Ar trebui sa fie extrem de responsabile pentru ca filmele, televiziunea, eroi si supereroinele de acolo sunt altceva, iar realitatea este alta. Daca îsi doresc ceva ce vad la televizor, s-ar putea sa fie dezamagite, daca îsi doresc sa realizeze ceva si cred ca pot intra într-o astfel de structura si sa si ramâna, sa fie dispuse sa faca sacrificii si eforturi, concesii, daca cred ca pot sa reziste si sa îi respecte pe cei din echipa si sa le câstige respectul, atunci da, haideti, îndrazniti, fiti colegele mele”, a conchis Claudia Rotar.



Lasă un răspuns

Site creat de