Din Oras

Clujenii care isi plimbau cainii fara lesa, amendati de Politia Locala Cluj

Polițiștii locali au verificat zilele trecute modul de respectare a HCL nr. 354/2015-Regulamentul privind deţinerea câinilor şi accesului persoanelor însoţite de câini în municipiul Cluj-Napoca.

Aceste verificări au fost efectuate ca urmare a unui număr mare de reclamații transmise Poliției locale, atât de reprezentanții asociațiilor de proprietari, cât și de la  proprietarii de câini, prin care se sesizează  faptul că nu se respectă prevederile acestui regulament.

În urma verificărilor efectuate în ultima săptămână, au fost constatate o serie de nereguli, cum ar fi plimbarea câinilor fără lesă sau în locurile de joacă pentru copii, precum și nedeținerea de către proprietari a materialelor necesare pentru colectarea deșeurilor provenite de la animale.

Astfel de situații au fost sesizate pe străzile Fabricii, Anina, A. Vlaicu, Oltului, Snagov, Unirii, Arieșului, Parcul Rozelor și Parcul Central.

 

Polițiștii locali au aplicat 16 amenzi, în valoare de 825 de lei deținătorilor de animale care nu au respectat regulamentul aprobat prin HCL nr. 345/2015. Astfel de verificări sunt organizate periodic de Poliția Locală, în scopul menținerii unui mediu curat.



2 Comments

Lasă un răspuns

Site creat de