Uncategorized

Clujul, capitala Zilelor Filmului Maghiar – de mâine, 5 zile de Filmtettfeszt în 12 orașe

Nouă lungmetraje, peste 50 de scurtmetraje, șase documentare, proiecții de film pentru copii, precum și evenimente speciale vor avea loc în cadrul Zilelor Filmului Maghiar/Filmtettfeszt 2015, festival aflat la ediția cu numărul 15. Evenimentul organizat de Asociația clujeană Filmtett se va desfășura între 30 septembrie și 4 octombrie în 12 orașe.

Producții maghiare recente vor putea fi vizionate în Cluj-Napoca, care este “cartierul general” al festivalului, precum și în Oradea, Baia Mare, Bistrița, Sibiu, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Covasna și, pentru prima dată în acest an, în Zalău și în Arad. Proiecțiile vor avea loc în case de cultură, în sinagogi sau fabrici transformate în centre culturale, în librării, în câteva cinematografe, precum și în aer liber (cinema în aer liber cu parcare, la Odorheiu Secuiesc).

Între lungmetrajele proiectate în cadrul festivalului se numără și Orașul Câinilor, regizat de Mundruczó Kornél, câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes. De asemenea, cinefilii vor putea viziona producția Liza, zâna-vulpe (regia: Mészáros Károly), multipremiată la festivaluri internaționale de film fantastic, precum și un recent succes de public în Ungaria: Argo 2. În categoria documentare, de neratat sunt Sentință în Ungaria, o producție controversată, precum și Supraviețuire sau serviciu public? Mikó Imre și Securitatea, dar și filmele Rană și Copiii lui Cain.

Un alt punct important din programul festivalului este Filmgalop, competiția scurtmetrajelor maghiare din Transilvania, care se desfășoară în premieră.

Intrarea este liberă la toate proiecţiile şi evenimentele speciale din program. Marea majoritate a filmelor rulează cu subtitrare în limba română sau engleză. Mai multe informații despre programul și locurile de proiecție din cadrul Zilelor Filmului Maghiar puteți afla accesând websiteul evenimentului: http://www.zilelefilmuluimaghiar.ro/



Lasă un răspuns

cluju.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a www.cluju.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Citeşte mai multe detalii despre Politica de confidențialitate şi despre Politica privind fişierele de tip Cookie.

Site creat de