De Vazut, Important

Clujul cu flori | Cum sunt îndemnaţi clujenii să îşi împodobească cu flori balcoanele şi ferestrele

Clujul cu flori | Cum sunt îndemnaţi clujenii să îşi împodobească cu flori balcoanele şi ferestrele

Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului dă startul astăzi celei de-a doua ediții a concursului ’’Clujul cu flori’’, o inițiativă prin care locuitorii orașului sunt îndemnați să își înfrumusețeze cu flori ferestrele, terasele, fațadele locuințelor și să amenajeze cât mai plăcut vederii grădinile caselor și spațiile verzi din fața blocurilor în care locuiesc.

Având în vedere că, la prima ediție, au fost înscrise aproape 40 de proiecte în concurs, putem să spunem că inițiativa noastră a fost bine primită de clujeni. Datorită acestui lucru, am hotărât să continuăm proiectul și în acest an, cu speranța că vom putea dubla, cel puțin, numărul participanților.

Credem cu tărie că, în câțiva ani, orașul nostru se va schimba în mai bine și în această direcție și va putea purta cu mândrie denumirea de ’’Capitala florilor’’. În acest sens, anul acesta facem apel la companii, firme, instituții și alte entități juridice să se alăture proiectului prin împodobirea cu flori a fațadelor clădirilor unde își au sediul, a declarat Szenkovics Dezső, președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului.

Concursul ’’Clujul cu flori’’ se va desfășura în intervalul 15 mai – 31 iulie, perioadă în care toți clujenii vor putea să-și înscrie propriile proiecte florale în concurs. Înscrierea se face prin accesarea site-ului www.orasulfrumos.ro și încărcarea pe site a maximum cinci fotografii cu amenajarea peisagistică respectivă. Pe parcursul concursului, clujenii vor putea cumpăra flori de la Ferma Steluța, partener al proiectului, pe baza unui voucher de reducere. Voucherele vor putea fi ridicate de la sediul Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului (str. Iuliu Maniu nr. 2, et. 1, ap. 5).

Juriul va decerna premii pentru patru categorii: cea mai frumoasă fațadă, cea mai frumoasă fereastră, cel mai frumos balcon și cea mai frumoasă grădină. Vor exista, de asemenea, premii speciale oferite de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului și de partenerul proiectului, Ferma Steluța din Cluj.

Desemnarea proiectelor câștigătoare se va face la începutul lunii septembrie, urmând ca mai apoi să aibă loc decernarea premiilor. Criteriile de jurizare vor ține cont în special de amplasarea, cromatica şi formele în care au fost aranjate florile, diversitatea florilor folosite, maniera în care acestea armonizează cu mediul în care au fost amplasate.

Inițiativa ’’Clujul cu flori’’ aparține Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului, o asociație a cărei rădăcini se întind mult în trecutul Orașului Comoară (anii 1880-1890) și de numele căreia se leagă proiecte importante, precum gestionarea spațiului verde din jurul grupului statuar Matia Corvin din Piața Unirii, dezvoltarea Parcului Central sau amenajarea Cetățuii. Înființată în 2017, Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului readuce la viață scopurile vechii organizații și își propune să contribuie la crearea unui spațiu vital sănătos, plăcut, de bun-gust și estetic cu ajutorul și cu participarea activă a cetățenilor urbei. Fondatorii Asociației doresc ca Clujul să fie nu numai un oraș modern în sensul de azi al cuvântului și plin de posibilități, ci și unul care corespunde standardelor occidentale în ceea ce privește esteticul și frumosul.

Proiectul ’’Clujul cu flori’’ este finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și de Bethlen Gábor Alap din Ungaria.



Lasă un răspuns

Site creat de