Din Zona

Clujul, promovat la Târgul de Turism de la Paris – Porte de Versailles

Cluj-Napoca

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Cluj a participat în perioada 16-19 martie 2017 la cea de-a 42-a ediţie a Salonului Mondial de Turism de la Paris, eveniment de mare anvergură, găzduit de unul dintre pavilioanele Parcului Expoziţional de la Paris – Porte de Versailles.

Derulată pe parcursul a patru zile, această manifestare, considerată a fi cel mai important târg internaţional de turism din Franţa, a prezentat publicului prezent principalele destinaţii mondiale printr-o serie de abordări tematice privitoare la cultura şi patrimoniul turistic în context global.

CNIPT Cluj a participat la acest eveniment cu un desk în cadrul căruia au fost prezentate obiective, trasee şi atracţii turistice din judeţul Cluj, principalele evenimente cultural-artistice care se desfăşoară pe parcursul anului 2017, precum şi instrumentele digitale şi modalităţile online prin care poate fi accesată oferta turistică a judeţului de către publicul internaţional.

Totodată, potenţialii vizitatori, de toate vârstele, au fost invitaţi, într-un mod personalizat, să ia parte la o activitate inedită şi care a constat în oferirea de mărţişoare, iniţiativă ce a generat reacţii extrem de pozitive din partea acestora. În acest context, vizitatorilor standului le-a fost prezentată semnificaţia acestor simboluri tradiţionale româneşti ale primăverii.

 

România a participat în acest an ca ţară invitată de onoare cu un stand de 100 de metri pătraţi, în perimetrul căruia, alături de Ministerul Turismului, 22 de expozanţi, printre care agenţii româneşti, consilii judeţene, primării şi asociaţii de promovare şi-au prezentat oferta turistică.

Vizitatorii standului naţional au putut asista şi lua parte la diversele activităţi specifice de promovare a unicităţii tradiţionale şi turistice a României care au integrat programe folclorice şi momente muzicale, horă românească, degustări de produse tradiţionale, ateliere de lucru cu meşteri populari, expoziţii de ii şi de fotografie, prezentarea portului popular românesc sau derulare de colaje cu imagini din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de