IT, Important, Politic

Clujul se pregăteşte să devină primul judeţ SMART din România

Clujul se pregăteşte să devină primul judeţ SMART din România

Consiliul Județean Cluj a lansat concursul de soluții dedicat digitalizării instituției.

Astfel, potrivit autorităţilor judeţene, Clujul se pregătește să devină primul județ SMART din România, prin introducerea unui sistem informatic dedicat, în scopul creșterii calității serviciilor furnizate cetățenilor.

Proiectul „Smart Territory” este un proiect finanțat din fonduri europene iar beneficiarul final este fiecare cetățean care intră în contact cu Consiliul Județean.

Acesta asigură un proces rapid, transparent, în domeniul autorizării lucrărilor de construire, se digitalizează întregul proces de depunere a documentelor necesare obținerii autorizației de construire, se digitalizează toate procedurile de verificare, redactare și urmărire a actelor realizate de către funcționarii din administrație și se asigură un standard comun la nivelul întregului Județ Cluj.

Uitați de cozi la ghișee și pierdut zile pe holurile instituțiilor. Completarea cererilor, depunerea documentelor necesare, urmărirea parcursului cererii, plata taxelor și alte funcțiuni necesare depunerii documentelor se vor face rapid, electronic, de oriunde. Această debirocratizare nu se rezumă numai la faza de depunere a unor acte ci, mai important, se extinde la procesarea, verificarea, redactarea și urmărirea actelor emise de administrație. Asta înseamnă că cetățenii nu vor mai umbla după ștampile și semnături pe tot felul de acte, nu vor mai trebui să umble de la o autoritate la alta„, a transmis Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean.

Concursul de soluții urmărește achiziționarea unor servicii de dezvoltare, implementare și mentenanță a unui sistem informatic integrat în cadrul proiectului din fonduri europene.

Concurenții trebuie să depună proiecte pentru un sistem informatic integrat modern, inovator și funcțional, care să corespundă cerințelor impuse de Consiliul Județean.

Câștigătorul concursului, care va obține și contractul de servicii a cărui valoare totală estimată este de 2.897.697,48 lei fără TVA, va trebui să creeze trei aplicații informatice intuitive – Atlasul Teritorial, Ghișeul Unic și Digitalizarea Arhivei – care să aibă o grafică unitară, o arhitectură actuală și funcționalități interconectate și interoperabile.

Termenul limită de depunere a propunerilor de soluții este 3 august 2020, ora 16.00, câștigătorul concursului urmând a fi anunțat în data de 10 August 2020.



Lasă un răspuns

Site creat de