Politic

Clujul, Timişoara, Oradea şi Aradul se unesc pentru a demara proiecte de infrastructură majore, pe bani europeni

Clujul, Timişoara, Oradea şi Aradul se unesc pentru a demara proiecte de infrastructură majore, pe bani europeni

Primarii din Cluj Napoca, Timișoara, Oradea și Arad au creat o alianță care își propune să conecteze oraşele prin autostrăzi și linii ferate de mare viteză.

Pentru viitoarele proiecte, autorităţile locale au hotărât să nu mai stea la mila Bucureștiului și vor să obțină finanțare direct de la Bruxelles, scrie Gazeta de Cluj.

Noi, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, am decis înființarea Patrulateralei Vestului, for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză și în plan cultural.

Ne propunem ca această structură să fie cadru pentru schimburi de idei și de experiență între noi, dar și de inițiere împreună de proiecte infrastructurale majore, mai ales pe linia îmbunătățirii conectivității între cele patru orașe – cale ferată de mare viteză, autostradă, drum expres, rapid – și de cooperare în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate. Vrem să dăm și un exemplu național de cooperare pentru abordarea de proiecte mari, inaccesibile fiecăruia în parte.

Nu ai cum să obții o sursă de finanțare dacă vii cu o bucățică dintr-un astfel de proiect mare, trebuie să vii cu întregul. Or, se știe că Uniunea Europeană are și proiecte majore, pentru care se pot obține bani direct de la Bruxelles. Sunt mai multe surse de finanțare și vrem să ajungem să accedem la ele și vom începe să lucrăm efectiv în cadrul acestei patrulaterale a vestului” a declarat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Cele patru orașe au semnat un document de lucru. Apoi vrem să semnăm cu alți primari. Sunt patru mari teme, una este Capitală Culturală Europeană. Cultura se poate întinde pe tot ceea ce înseamnă zonele frumoase din Caraș Severin, de potențialul istoric din Hunedoara, de ceea ce înseamnă vinurile din Arad, de apele termale din Oradea, de potențialul turistic al Clujului”, a transmis primarul Aradului Gheorghe Falcă.

La rândul său, Ilie Bolojan a declarat că parteneriatul este foarte important și pentru Oradea din punctul de vedere al conectivității, pentru că există o legătură foarte importantă între aceste orașe.

Edili din mai multe orașe au participat la Timișoara la evenimentul Hub Urban Talks, al cărui scop este de a găsi soluții comune, soluții care implică administrația locală, mediul de afaceri și cetățenii pentru a avea un oraș care să crească inteligent și sustenabil, având comunități locale active și colaborative.

 



Lasă un răspuns

Site creat de