Timp liber, Important

Comediantul britanic Jimmy Carr va susţine un show la Cluj-Napoca

Comediantul britanic Jimmy Carr va susţine un show la Cluj-Napoca

Jimmy Carr pune Cluj-Napoca si Bucureștiul pe harta celui mai recent turneu de stand up comedy, turneu lansat acum trei ani și suspendat pentru o periodă de pandemia Covid-19.

Luni 17 octombrie, amatorii din Ardeal ai umorului sofisticat si hiper-îndrăzneț au ocazia întâlnirii cu artistul la Casa de Cultură a Studenților din Cluj.

Marți 18 octombrie acesta va ajunge la Sala Palatului din București.

Ambele spectacole vor începe la ora 20.00, accesul în sală făcându-se de la ora 19:00.

Biletele sunt deja în vânzare pe iabilet.ro

Noul spectacol al comediantului britanic promite să testeze limitele publicului în materie de umor negru prin abordarea fără reverențe a celor mai teribile subiecte la ordinea zilei. Prin jocuri de cuvinte si piruete lingvistice, Jimmy Carr transformă lucruri nefericite, care, într-un mod sau altul, și-au lăsat amprenta asupra noastră sau asupra unor oameni dragi, în panseuri incorecte cu realitatea și care refuză să se ia în serios.

Recomandat de presa britanică drept „cel mai harnic om de comedie”, Jimmy Carr este de aproape 20 de ani o figură proeminentă a scenei stand up internaționale. Înainte de a face carieră drept comediant si om de televiziune, Jimmy s-a licențiat la Cambridge cu o diplomă în științe politice și a urmat cursuri de psihoterapie. După un show sold-out în cadrul ediției din 2003 a Edinburgh Fringe, urmat de recenzii elogioase, numele artistului a devenit tot mai mult sinonim cu comedia de cinci stele.

One-liner-ele acide, umorul negru si ireverenta fata de tabu-uri l-au impus pe artist nu doar in Europa, dar si in Statele Unite, el fiind de multă vreme invitat frecvent al unor emisiuni precum Late Night With Conan O’Briensau The Tonight Show with Jay Leno, precum si protagonistul a doua Comedy Central Specials. In Marea Britanie, numele sau se leaga de formate de succes, fiind gazda panel show-ului 8 Out of 10 Cats pret de 20 de sezoane, apoi al spin-off-ului 8 Out of 10 Cats Does Countdown, iar timp de 10 ani a prezentat emisiunea-concurs Big Fat Quiz of the Year de pe Channel 4. A fost de asemenea, gazda a trei sezoane din Roast Battle, emisiune difuzată de Comedy Central UK.

Spectacolele se vor desfășura exclusiv în limba engleză, nefiind recomandate minorilor.



Lasă un răspuns

Site creat de