IT, Important

Compania MedTech Synaptiq deschide o nouă rundă de finanțare, accesibilă și pentru investitorii privați

Synaptiq

Compania clujeană de software medical Synaptiq, care a creat soluția Mediq, specializată în eficientizarea tratării cancerului, accesează o nouă rundă de investiții, în valoare de 600.000 de euro. O parte din această investiție, în valoare este 160.000 de euro, este deschisă începând de astăzi pe SeedBlink. Doritorii vor putea subscrie orice sumă, începând de la 2.500 Euro, direct prin intermediul SeedBlink, primind în schimb acțiuni în Synaptiq, care este evaluată la această rundă la un total de 4,8 milioane de euro (pre-money).

Ceilalți 440.000 de euro din această rundă de investiție în compania Synaptiq sunt deja subscriși de investitorii atrași la etapele de finanțare precedente, dar și de noul partener Fortech Investments. Înființat recent la Cluj, fondul de investiții Fortech Investments își asumă cea mai mare parte a finanțării atrase în această rundă, alăturându-se astfel celorlalți acționari majori ai proiectului Synaptiq: Cleverage VC, Gapminder VC și investitorul de tip angel, Daniel Istrate.

Creată la Cluj în 2020, compania de tehnologie medicală Synaptiq a reușit să atragă din primul an o rundă de investiții pre-seed în valoare de 250.000 de euro. Ulterior, compania a primit un grant nerambursabil de 158.000 de euro de la fondul norvegian Innovation Norway. Fondurile atrase în primii doi ani au fost utilizate pentru dezvoltarea unei versiuni complet funcționale a soluției software, care a fost deja implementată și este testată în opt clinici medicale de radioterapie.

Actuala rundă de investiții va fi folosită pentru finalizarea Certificării Europene a soluției Mediq și realizarea studiului clinic complet necesar autorizării, permițând implementarea soluției Synaptiq în clinici de radioterapie din toată Europa, în paralel cu adăugarea unor funcționalități suplimentare în aplicație. Mediq este o soluție tehnologică de înaltă precizie și performanță, bazată pe prelucrarea datelor din imagistica medicală cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Proiectată și dezvoltată în colaborare cu medici reputați și clinici prestigioase, soluția reduce timpul de identificare și deliniere a organelor la risc și a tumorilor, de la o medie actuală de 2-4 ore, la maxim 5 minute.

”Investind în Synaptiq, veți face o diferență reală în lupta împotriva cancerului și veți susține o cauză care va avea un impact pozitiv pentru nenumărate vieți. Sprijinul dumneavoastră ne va ajuta să oferim mai multor oameni accesul la un tratament corespunzător îmbunătățind astfel șansa lor de vindecare. Vă invit să investim împreună într-un viitor mai bun pentru oamenii pe care îi iubim”, declară Dragoș Dușe,  fondator și CEO al Synaptiq, cu ocazia rundei pe platforma SeedBlink.

”Sectorul HealthTech este un domeniu de interes major pentru noi la Fortech Investments, iar Synaptiq ne-a atras atenția de la început. Da, este o industrie în creștere, dar încă necesită grade ridicate de inovație, mai ales când vorbim despre detectarea tumorilor canceroase. Dacă vorbim de prevenire, cu cât mai devreme este cu atât mai bine, așa că mai este încă un drum lung de parcurs. Echipa de la Synaptiq nu a demonstrat doar că are o soluție promițătoare, ci a arătat și impactul pe care îl are deja în acest stadiu al soluției, și acesta a fost factorul care ne-a convins să investim. Vom sprijini proiectul Synaptiq cu toată puterea noastră, astfel încât împreună să putem avea un impact și mai mare în viața oamenilor din toată lumea”, spune Valentin Filip, managing partner al Fortech Investments, principal investitor în actuala rundă.

Compania Synaptiq are în prezent o echipă de 15 profesioniști, de la ingineri software și experți în business, cu diplome universitare și doctorate de la universitățile din București, Munchen, Amsterdam, Heidelberg și Bristol, până la un grup de cinci medici radioterapeuți cu o experiență bogată în activitatea clinică oncologică. Nominalizată de mai multe ori ca ”The best start-up” în domeniul Artificial Intelligence, atât local cât și internațional, compania Synaptiq a câștigat competiții de prestigiu precum InnovX și a participat cu succes la evenimente medicale și de tehnologie de anvergură mondială (ESTRO, Medica), oferind demonstrații ale funcționalităților aplicației Mediq.

„Suntem încântați să fim parteneri cu Synaptiq și să continuăm sprijinul pentru creșterea acestei companii. Decizia noastră de a investi în continuare în acest proiect s-a bazat pe mai mulți factori. În primul rând, am fost impresionați de entuziasmul, viziunea și determinarea echipei fondatoare. În al doilea rând, tehnologia companiei este foarte diferită față de ce există în piață și se adresează unei nevoi critice din domeniul sănătății. Soluția lor oferă informații utile profesioniștilor din domeniul sănătății, permițându-le să ia decizii mai bune și să îmbunătățească rezultatele pacienților. În plus, credem că Synaptiq are potențialul de a transforma modul în care este asigurată asistența medicală, îmbunătățind calitatea îngrijirii și scăzând costurile”, declară Alexandru Popescu, managing partner al fondului de investiții Cleverage VC, unul dintre investitori de lungă durată ai Synaptiq.

Utilizarea soluției Mediq va permite medicilor radioterapeuți să identifice și să contureze într-un timp extrem de scurt tumorile și organele la risc și să ia rapid deciziile de tratament cele mai bune și va duce astfel la creșterea șanselor de supraviețuire pentru milioane de pacienți în întreaga lume. În Europa, un sfert dintre pacienții diagnosticați cu cancer care au nevoie de radioterapie nu reușesc să primească tratament din cauza lipsei de cadre medicale si a complexității și duratei îndelungate a procedurilor. În fiecare an, peste 20 milioane de oameni din toată lumea sunt diagnosticați cu cancer, jumătate dintre aceștia având nevoie de tratament cu radioterapie.

„Am întâlnit echipa Synaptiq la conferința ESTRO în 2022. Au fost singura companie românească care a participat și a avut un stand la una dintre cele mai mari conferințe de radioterapie din Europa, ceea ce a fost plăcut surprinzător. Pe măsură ce i-am cunoscut mai bine, am descoperit scopul lor nobil și motivația lor puternică și acest lucru m-a făcut să fiu sigur că vor reuși. Au o echipă grozavă de specialiști motivați, care le permite să construiască un software atât de complex, dar util. Le doresc mult succes în călătoria de strângere de fonduri și aștept cu nerăbdare să lucreze în continuare cu ei”, declară Dr. Ștefănel Vlad, Director executiv al secției de radioterapie a clinicii Neolife București.



Lasă un răspuns

Site creat de