Uncategorized

Concursul de istorie „Spune povestea locului tău″, organizat la UBB Cluj

„Spune povestea locului tău″

 Concursul de istorie „Spune povestea locului tău″, organizat la UBB Cluj

Facultatea de Istorie şi Filosofie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Asociaţia Studenţească PhiloHistoRiSs, organizează în perioada 13 – 14 mai 2016, concursul de istorie „Spune povestea locului tău″, pentru liceenii din judeţele: Cluj, Alba, Mureș, Sălaj, Bistrița Năsăud, Satu Mare.

Concursul va consta în două probe: redactarea unei lucrări scrise și prezentarea orală a acesteia. Eseurile vor trebui să abordeze o  temă de istorie locală. Până la data de 24 Aprilie 2016 eseurile vor trebui trimise la adresa de e-mail philohistoriss@gmail.com , cu subiect Concurs pentru liceeni și menţionarea epocii abordate (antică, medie, modernă sau contemporană). Susținerea orală se va realiza pe echipe de câte maximum două persoane sau individual. Cei selectaţi vor fi găzduiţi la Cluj pentru două zile, pe parcursul cărora se vor desfăşura şi alte activități instructive şi recreative, precum: workshop „Ce înseamnă să fiiistoric?”, seară de socializare studenţească, tur ghidat al oraşului.

Competiția „Spune povestea locului tău” își propune diseminarea subiectelor ce aparțin  disciplinei istoriei si  istoriei locale, precum şi dezvoltarea perspectivelor de cercetare în acest domeniu, în rândul liceenilor. Acesta urmărește: promovarea disciplinei istoriei si a istoriei locale, precum şi a posibilităţilor de studiu şi de cercetare în acest domeniu, în rândul liceenilor; familiarizarea liceenilor cu metodologia ştiinţifică, cu desfăşurarea unei sesiuni de comunicări, cu prezentarea şi discutarea lucrărilor și promovarea Facultăţii de Istorie şi Filosofie în rândul liceenilor şi familiarizarea elevilor cu viaţa studenţească. Printre partenerii acestui concurs se regăsesc: Universitatea Babeș-Bolyai, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Librăriile Humanitas, Cluj.com, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Uniunea Studenţilor din România (USR), MD Clinic.

Mai multe detalii, precum şi regulamentul concursului pot fi găsite la adresa http://asphilohistoriss.wordpress.com.



Lasă un răspuns

Site creat de