Conferința The Power of Storytelling revine la Cluj. Construită în jurul ideii că poveștile ne pot schimba lumea, PoS aduce unii dintre cei mai experimentați și inovatori povestitori într-un eveniment care-ți va umple tolba cu unelte, sfaturi practice și inspirație.
Evenimentul va avea loc miercuri, de la ora 15, la Hotelul Golden Tulip din Cluj-Napoca.
Fie că ești jurnalist sau om de comunicare, marketer sau publicitar, ITist, artist, antreprenor, arhitect sau activist, poveștile te pot ajuta să-ți promovezi ideile, să crești o comunitate, să motivezi și să inspiri.
PoS Cluj, crescută din conferința care a ajuns la a cincea ediție în București, aduce la cea dea doua ediție speakeri multipremiați, cu experiență în varii domenii:
• Jacqui Banaszynski
Are o experiență de peste 30 de ani ca reporter și editor în presa americană – a scris de pe toate cele șapte continente, inclusiv Antarctica. Seria „AIDS in the Heartland”, povestea unui cuplu de fermieri gay bolnavi de SIDA, i-a adus în 1988 premiul Pulitzer.
În prezent, predă la Missouri School of Journalism, e editor la Poynter Institute și trainer pentru jurnaliști din toată lumea.
• Chris Jones
Scrie pentru Esquire US și ESPN The Magazine și e unul dintre vârfurile jurnalismului narativ. A câștigat două premii la National Magazine Awards: pentru „Home”, povestea a doi astronauți blocați în spațiu, și „The Things that Carried Him”, care reconstituie călătoria trupului unui soldat ucis în Iraq.
• Alex Gâlmeanu
Unul dintre cei mai importanți fotografi români, a publicat în majoritatea revistelor din România și a fotografiat pentru campanii publicitare naționale și internaționale. E interesat de istoria fotografiei și poveștile spuse de fotografiile de arhivă, experimentează și caută constant noi modalități de expresie.
• Starlee Kine
Om de radio dar nu numai, este producătorul Mystery Show, unul dintre cele mai populare podcasturi de azi. A produs pentru This American Life și a scris pentru The New York Times, New York Times Magazine și Capital New York. E unul dintre inovatorii formei: a spus povești pe tocătoare de lemn, în benzi desenate și pe post-ituri animate.
• Dragoș Bucurenci
Dragoș e trainer de comunicare, cu peste 1.000 de manageri instruiți în public speaking și storytelling. A construit ONGurile Salvați Dunărea și Delta și MaiMultVerde, a scris pentru ziare și reviste, a produs și prezentat emisiuni TV. După un MBA la Stanford, a fost consilierul de comunicare al Comisarului European pentru Politici Regionale.
Află mai multe despre speakeri: http://
→ Programul conferinței: http://
− Cea mai mare parte a conferinței va fi în limba engleză. −
Conferința este sold out.
Pe măsură ce confirmăm participarea celor înscriși, e posibil să mai apară locuri libere − așa că deschidem o listă de așteptare. Ca să te înscrii pe ea, scrie-ne la lepadatuioana@gmail.com cu subiectul ”Listă de așteptare”.