Uncategorized

Controalele in localurile din Cluj continua! Alte 29 de amenzi aplicate de ISU Cluj

verificari localuri cluj

Angajatii ISU Cluj au efectuat, weekend-ul trecut, o noua razie prin localurile din judetul Cluj. Au fost verificate baruri, cluburi, pub-uri, sali de spectacol, precum si cinematografe. In urma controalelor, ISU Cluj a aplicat 29 de amenzi in valoare de 164.000 de lei.

La sfârșitul de săptămână ce a trecut, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul instituţiei noastre a continuat acțiuniile de control privind privind prevenirea incendiilor la spațiile cu afluență de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci și săli de cinematograf/spectacole din județul Cluj.

Astfel, atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, au fost controlate inopinat, de către 12 inspectori de prevenire ai ISU Cluj, 62 de obiective, în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de poliţie și jandarmi.

În cursul acestor acțiuni, cadrele Inspecției de Prevenire au depistat un număr de 72 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase avertismente și 29 de amenzi, în cuantum de 164 000 lei.

Principalele deficienţe se referă la: deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență, având caracter tehnic, identificate în obiectiv, neasigurarea condițiilor de intervenție pentru stingerea unui eventual incendiu de către personalul instruit de pe locul de muncă. De asemenea, pe timpul controalelor au fost depistate obiective care pe durata controlului nu desfășurau program cu public potrivit domeniului de activitate.

De la începutul acțiunii – începute cu data de 5 noiembrie – au fost efectuate 87 de controale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru desfășurarea cărora inspectorii de prevenire au fost sprijiniți de reprezentanți ai poliției naționale, jandarmeriei și poliției locale.

Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al județului Cluj va continua şi în perioada următoare acţiunile de control atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale, instituții de invățământ, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii şi localităţi) din întreg judeţul.

Considerăm foarte important interesul persoanelor din cadrul operatorilor economici de a-și însuși mai bine aspectele ce țin de siguranța și securitatea proprie și a utilizatorilor, precum și adoptarea unui comportament preventiv de către populație”, precizează ISU Cluj.

sursa foto: www.max-media.ro


 



0 Comments

  1. Ar fi foarte util sa publicati o lista cu localurile amendate, cu nereguli, sa stim si noi unde sa mergem in siguranta. Mai mult, sa se alieze populatia sa nu mai mearga in barurile cu nereguli, ori dau faliment ori se pun la punct.

  2. Ioana, din pacate cei de la ISU Cluj nu au publicat o lista cu localurile sanctionate. La fel a procedat si Protectia Consumatorului Cluj. Exista o lege care interzice publicarea numelor respectivelor localuri..

Lasă un răspuns

Site creat de