Crăciunul e aproape: Andra aduce la Cluj colindele copilăriei în spectacolul „Reverie”
În luna decembrie, Andra revine pe marile scene din România cu un nou turneu de colinde intitulat „Reverie”, menit să aducă magia sărbătorilor mai aproape de inimile oamenilor. Evenimentul a devenit deja o tradiție iubită, iar ediția din acest an promite o producție spectaculoasă și emoționantă.
Concertul va avea loc la BT Arena din Cluj-Napoca, pe 20 decembrie 2025.
Artista va fi acompaniată de Orchestra Simfonică București și de Grupul Vocal Acapella, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor. Fiecare concert va fi completat de invitați speciali, care vor adăuga momente unice, pline de sensibilitate.
„Pentru mine, aceste concerte sunt mai mult decât spectacole, sunt clipe în care ne simțim ca într-o mare familie, cântând împreună colindele care ne-au crescut și care ne aduc aminte de copilărie, de tradiții și de spiritul sărbătorilor”, a declarat Andra.
Producția „Reverie”, semnată Andra Records, reunește peste 100 de artiști și profesioniști pe scenă și o echipă de 150 de oameni în culise, implicați în regie, scenografie, sunet, lumini, costume și machiaj. Cu o valoare de peste un milion de euro, proiectul promite o experiență vizuală și sonoră la standarde internaționale.
Publicul este invitat să trăiască, alături de Andra, un regal de colinde și o seară de neuitat, în care emoția și spiritul Crăciunului sunt puse în prim-plan.
Biletele sunt disponibile pe platforma iabilet.ro.
sursa foto: Facebook Andra
