Din Oras

Criză de personal la UPU Cluj. Este nevoie de 10 medici, însă nu se pot face angajări

upu cluj medici

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Cluj-Napoca ar avea nevoie de 10 medici de urgenţă pentru completarea posturilor. Problema este că nu pot avea loc angajări deoarece nu se ştie valoarea contractului cu CJAS pe acest an şi nici valoarea salariilor, transmite Mediafax.

Medicul şef al UPU Cluj-Napoca, Adela Golea, a declarat pentru sursa citată că ar putea fi angajaţi, în prima fază, 3 medici de urgenţă, în condiţiile în care nu sunt suficienţi absolvenţi în această specializare.

La UPU Cluj-Napoca nu putem spune că avem o criză de personal, avem o încadrare de 80% din ceea ce înseamnă medici, din 36,5 posturi avem 27 angajaţi. Medici doritori să se angajeze la noi ar fi, problema este legată de buget. Putem angaja dacă vom avea buget, încă nu ştim valoarea contractului cu CJAS şi nici valoarea salariilor. Chiar 10 medici de urgenţă nu vom putea angaja, pentru că nu avem absolvenţi, dar 2-3 absolvenţi am găsi, sunt 3 care fac gărzi acum în UPU”, a declarat Adela Golea.

Informaţii spitale Cluj-Napoca



Lasă un răspuns

Site creat de