Social & Cultura

Crosul lui Moș Crăciun la Cluj-Napoca

crosul lui mos craciun cluj

„Crosul lui Moș Crăciun”, ediția a II-a, va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, ora 16.00, în Piața Unirii. Concurenții care se aliniază la startul probei de 3 kilometri vor sprijini zeci de copii din județul Cluj, beneficiari ai proiectului „Vreau în clasa a noua” derulat de Fundația World Vision România.

„Crosul lui Moș Crăciun”, ediția a II-a, organizat de asociația Inceptis Movens în beneficiul proiectului ,,Vreau în clasa a noua”, își propune să sprijine copiii cu posibilități materiale reduse, cu rezultate meritorii, și să le ofere șansa de a-și continua studiile după absolvirea ciclului gimnazial.

Evenimentul sportiv caritabil își propune să pună comunitatea locală în mișcare, în centrul Clujului, și să alergăm pe o distanță de aproximativ 3 kilometri pentru a susține cu burse copiii din mediul rural al județului Cluj. Taxa de participare este de 30 de lei, iar în kitul de participare fiecare concurent va găsi câte o brățară de Crăciun, împletită de bursierii pentru care vă invităm să alergați. Toate fondurile strânse în urma organizării evenimentului vor fi donate copiilor selectați în cadrul programului „Vreau în clasa a noua”.
Concurenții sunt rugați să poarte echipament de alergare corespunzător condițiilor meteorologice, preferabil de culoare roșie sau costumați în personaje specifice Crăciunului. Și pentru că ne plac surprizele, vom premia cel mai original personal/grup de personaje de Crăciun.

Pentru înscrieri vă rugăm să completați formularul: Inscrieri Crosul lui Mos-Craciun editia a doua



Lasă un răspuns

Site creat de