Politic

CTP şi Primăria Cluj-Napoca achiziţionează 50 de autobuze Mercedes de transport public

Mercedes va livra Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca un număr de 50 de autobuze noi, după ce a câştigat licitaţia organizată cu o ofertă de aproape 11 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Licitaţia organizată de CTP Cluj-Napoca a fost câştigată de Mercedes, care va livra 50 de autobuze noi, de ultima generaţie, cu o lungime de 12 metri, 86 de locuri pe scaune şi 71 în picioare. Autobuzele au podea joasă, computer de bord, camere video interior şi exterior, trapă pentru persoane cu dizabilităţi, motor Euro 6, care are cel mai redus grad de poluare, consumul de carburant fiind unul bun. Preţul unui autobuz se ridică la 219.500 de euro, valoarea totală a contractului fiind de aproape 11 milioane de euro. Jumătate dintre autobuze vor veni până la sfârşitul lunii decembrie 2017, iar restul în ianuarie 2018. Cu noile autobuze, parcul auto al CTP se înnoieşte semnificativ, acestea urmând să intre pe toate liniile din oraş”, a spus Neag.

Plata celor 50 de autobuze este asigurată dintr-un împrumut bancar luat de CTP în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

CTP Cluj-Napoca mai are în derulare o altă licitaţie pentru 15 autobuze articulate.

Parcul auto al companiei clujene are, în prezent, 243 de autobuze, 98 de troleibuze, 29 de tramvaie şi 10 microbuze.



1 Comment

Lasă un răspuns

Site creat de