Există în fiecare dintre noi o dorință de a schimba ceva în jurul nostru, într-o mică sau mare măsură.
Unii dintre noi reușesc asta în fiecare zi fără să ne dăm seama. Pornind de la o simplă idee sau gest poți schimba viața unei persoane sau a zeci de oameni. De multe ori subestimăm puterea micilor gesturi care arată că ne pasă, ba mai mult, adeseori, ne impunem să nu ne exprimăm sentimentele, considerând asta o slăbiciune. Să ne gândim puțin la zâmbet, unul dintre cele mai naturale gesturi ale omului. Un zâmbet este atât de simplu, dar are o foarte mare putere atât asupra noastră cât și asupra celor din jur. Un zâmbet poate da încredere, o stare de bine și cu cât zâmbești mai mult cu atât vei avea o percepție mai pozitivă asupra vieții.
Așa că fii tu primul care zâmbește colegilor, prietenilor sau, de ce nu, străinilor, iar dacă ai primit un zâmbet, PAY IT FORWARD (Dă mai departe!). Mișcarea a pornit in urma succesului literar si cinematografic omonim care a avut un efect răsunător la începutul anilor 2000 în Statele Unite ale Americii și a ajuns până peste ocean, în Europa și Asia. Scopul mișcării PAY IT FORWARD este a transforma societatea într-una mai bună, mai darnică și conștientă de faptul că nu toți suntem la fel de norocoși, generând un efect de undă de la persoană la alta, de la o comunitate la alta.
Fie că începi cu un zâmbet sau un simplu ”Mulțumesc!” AZI e momentul pentru o schimbare… „Doar fă-o și speră că alții o vor face și ei la rândul lor!”
Crede în ideea ta așa cum a crezut și Trevor (Jaley Joel Osmet), un copil de 12 ani, personajul principal din filmul ”Pay it forward” alături de Kevin Spacey și Helen Hunt.
Recomandăm:
-Pay it forward, în regia Mimi Leder
-Pay it forward (carte), de Catherine Ryan Hyde