Social & Cultura

Cum montezi un gard din sârmă

gard din sarma

Montarea unui gard de sârmă este cea mai simplă metodă pentru împrejmuirea unui perimetru, pentru că se face ușor și necesită puține materiale. O astfel de operațiune poate fi realizată și de o persoană total lipsită de experiență, cu o condiție: aceea de a ține cont de pașii pe care îi vom prezenta în cele ce urmează.

Stabilirea limitelor

Mai întâi, trebuie stabilite cu exactitate limitele spațiului care urmează să fie împrejmuit, iar în acest scop e nevoie să măsori toate laturile. Măsurătoarea pornește de la unul din capetele gardului, care trebuie marcat cu un stâlp din lemn. 

La distanța dorită se va poziționa un alt stâlp care marchează celălalt capăt al gardului, iar în mod similar se va proceda până când se vor marca toate cele patru capete.

Este important ca cele patru laturi să fie în linie dreaptă, iar pentru a te asigura de acest lucru, trebuie să le marchezi cu o bucată de sfoară prinsă de țăruși la fiecare capăt.

Amplasarea stâlpilor la capetele gardului

Următoarea etapă constă în fixarea stâlpilor de susținere din cele patru colțuri ale gardului, în funcție de care vor fi aliniați și stâlpii de susținere din mijloc. Stâlpii din colțuri trebuie să fie bine ancorați, iar în acest sens trebuie să sapi patru gropi cu un diametru de cel puțin 30 de centimetri și o adâncime de cel puțin o treime din lungimea stâlpilor. 

Pentru gardurile din plasă sudată ai nevoie de stâlpi mai solizi, care să poată susține întreaga greutate. Sârma obișnuită și sârma pentru gardul electric sunt materiale mai ușoare, așa că niște stâlpi din lemn sau material plastic pot face față cu brio.

După ce ai terminat de săpat, stâlpii se amplasează în gropi, având grijă ca aceștia să fie perfect drepți.

Montarea stâlpilor de susținere

Dacă ai nevoie de un gard rezistent, trebuie ca stâlpii să fie bine fixați în pământ, iar în acest caz vei avea nevoie de beton pentru a-l turna în gropile în care aceștia sunt poziționați. Pentru gardurile provizorii sau cele care au rolul doar de a marca limitele unui teren, este suficient ca stâlpii să fie bine înfipți în pământ.

Stâlpii de susținere din mijloc se montează urmând aceiași pași ca în cazul celor din capete, păstrând o distanță între ei de 2,5 metri. Verifică fiecare stâlp cu un boloboc pentru a te asigura că este perfect drept, înainte de a-l fixa definitiv.

Dacă folosești beton pentru montarea stâlpilor, trebuie să aștepți 24 de ore după ce l-ai turnat, astfel încât acesta să fie întărit când treci la pasul următor.

Montarea plasei sau a firelor de sârmă

În cazul gardurilor din sârmă simplă, sârmă ghimpată sau sârmă pentru gardurile electrice, operațiunea este foarte simplă, fiind suficient să fixezi sârma de unul din stâlpii de la capăt și apoi să împrejmuiești perimetrul, procedând în mod similar și cu stâlpii se susținere. 

Nu este neapărat nevoie de un sistem de prindere special, fiind suficient să înfășori sârma de mai multe ori în jurul stâlpilor. În funcție înălțimea gardului, dar și de necesități, poți monta unul sau mai multe rânduri de sârmă.

Gardurile din plasă de sârmă necesită mai multă muncă, însă și în cazul lor, montarea se face destul de simplu. În partea superioară a gardului se întinde mai întâi o sfoară sau o bucată de sârmă perfect paralelă cu solul, pentru a te ajuta să montezi plasa drept. 

Aceasta se fixează mai întâi de stâlpii din capete, folosind dispozitive speciale de prindere sau cuie în formă de U. Plasa se va fixa în partea de sus și în cea de jos, iar după ce te asiguri că este perfect dreaptă și paralelă cu solul, poți trece la fixarea ei și pe stâlpii din mijloc.

Aceștia sunt pașii simpli pe care îi ai de urmat dacă vrei să montezi singur un gard de sârmă. Cu puțină răbdare și cu atenție la detalii vei reuși să împrejmuiești terenul pe care vrei să-l delimitezi!



Lasă un răspuns

Site creat de