Politic

Dacian Cioloș a reafirmat dorința României de a se implica proactiv în dosarele de actualitate ale agendei europene

dacian ciolos

Premierul Dacian Cioloș, aflat astăzi în cea de-a doua zi a vizitei oficiale la Bruxelles, a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz. Prim-ministrul român a reafirmat, cu acest prilej, faptul că România dorește să-și asume într-un mod mai proactiv statutul de stat membru al Uniunii Europene și să se implice activ în dosarele de pe agenda europeană.

Pe lângă prioritățile Guvernului pentru 2016, care includ organizarea alegerilor locale și parlamentare, dar și proiecte de reformă concrete, premierul român a prezentat punctul de vedere al Guvernului în ceea ce priveşte renegocierea relaţiei dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie.

La finalul întrevederii cu Martin Schultz, premierul Dacian Cioloș a semnat în Cartea de Onoare a Parlamentului European, având în vedere că aceasta este prima sa vizită la sediul legislativului european în cursul mandatului de prim-ministru.

”Cred că ideea de ridicare a Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru România a fost înțeleasă aici, la Bruxelles, că avem propriile mecanisme și maturitatea necesară pentru a continua lupta împotriva corupţiei şi pentru a consolida ceea ce s-a făcut până acum”, a declarat premierul Dacian Cioloș, referindu-se, la finalul vizitei, la semnalele pozitive pe care le-a primit la Bruxelles.

Pe de altă parte, șeful Executivului a explicat modul în care România dorește să susțină reformele în Republica Moldova, în ce condiţii este dispusă să ofere acest sprijin, coordonat cu Comisia Europeană și cu FMI, și că dorește ca acest sprijin ajungă direct la cetățeni.

În susținerea unui rol proactiv al României la nivelul Uniunii Europene, premierul Dacian Cioloș a discutat astăzi și cu europarlamentari români, cărora le-a propus un mecanism de conlucrare pe teme majore de pe agenda europeană, în cadrul căruia să aibă cu aceștia un schimb periodic de opinii.

Tot astăzi, șeful Executivului a avut întrevederi cu Gianni Pittelli și cu Martin Weber, liderii grupurilor Social Democrat și, respectiv, Popular European din Parlamentul European.

Pe agenda de astăzi a prim-ministrului Dacian Cioloș a fost inclusă, de asemenea, o întrevedere cu Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forței de muncă, creșterea economică, investiții și competitivitate. Cei doi oficiali au discutat despre prioritățile guvernului român din perspectiva reformelor necesare pentru asigurarea unei creșteri economice pe termen lung, dar și despre importanța stimulării creșterii economice și a locurilor de muncă.

Întrevederea cu vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu Uniunea Energiei, Maros Sefcovic, a prilejuit discuții referitoare la Strategia Energetică, proiectele de cooperare regională pentru asigurarea securității energetice, dezvoltarea interconectărilor energetice dintre România și Republica Moldova.

Premierul Dacian Cioloș a discutat, de asemenea, cu vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu Euro și dialogul social, Valdis Dombrovskis, despre obiectivul Semestrului European de consolidare transparentă a Uniunii Economice și Monetare și despre aspecte legate de dimensiunea socială a Uniunii Economice și Monetare.



Lasă un răspuns

Site creat de