Politic, Important

Dacian Cioloș, Moise Guran, Emil Hurezeanu vin la Cluj în cadrul Festivalului de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest

dacian ciolos partid politic

Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest (Wirtschaft. Kultur. Networking) aduce la Cluj-Napoca oameni importanți din diferite domenii. Astfel, Dacian Cioloș, Moise Guran, Emil Hurezeanu vor fi prezenți la dezbaterile Herbstfest de la Cluj.

Sub titlul „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”, dezbaterea politică organizată vineri, 29 septembrie, la Aula Magna UBB aduce sub același acoperiș nume importante de invitați: Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România și omologul său Emil Hurezeanu, Vasile Pușcaș, fost negociator-şef al României cu UE, Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane- AHK, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Daniel Buda, europarlamentar, Johannes Becker, CEO la TPA România.

Moderatorul evenimentului, Moise Guran, va aborda câteva teme majore, precum: ”Calea spre integrare – Care sunt schimbările? Rolul Germaniei și al României și responsabilități în cadrul UE”, sau ”25 de ani de parteneriat între România și Germania. Potențial și viziuni de viitor”

Ideile extrase vor fi continuate și transpuse în cifre a doua zi, sâmbătă, 30 septembrie, când, de la ora 14.30, dezbaterea va sta sub semnul „Puterii economice germană și a influenței acesteia asupra structurii economiei românești”. Se vor aborda subiecte de actualitate: evoluția Germaniei la nivelul de putere economică și de mare exportatoare a lumii, investiții, modele de afaceri și branșe germane în România și ce poate învăța țara noastră pentru a profita mai mult de acestea.

La această întâlnire publică vor lua parte ex-premierul Dacian Cioloș, Ambasadorul Romaniei în Germania Emil Hurezeanu, Sebastian Metz, managerul general AHK Romania, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, Daniel Metz- CEO NTT, fostul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, eveniment moderat de catre Dragoș Anastasiu, Managerul General Eurolines și prezentat de către NTT Data, partener oficial și principal al Herbstfest.

Prima dezbatere a zilei de sâmbătă, de la 12.30, va fi axată pe ”Investițiile în Învățământ – Baza dezvoltării economice” și va ridica probleme precum: drumul prin dezvoltare și inovație către succes, sau ce poate învăța România de la Germania în acest domeniu.

Dezbaterea va fi prezidată de Jürgen Ruprecht, Manager General Robert Bosch, iar printre oaspeți vor distinșii profesori de la Universitatea Stuttgart, decanul Rainer Gadow și Oliver Riedl, cu o vasta experiență în Cercetare și Dezvoltare în companiile Audi și Volkswagen, Michael Jaumann, coordonator DAAD- IC București, alături de alți distinși profesori ai UTCN și UBB Cluj. De asemenea, Matilda Soare, de la AHK România va ține o prezentare pe tematica structurii învățământului în Germania și România. Evenimentul este prezentat de catre Robert Bosch Romania.

Oktoberfestul Clujului – Festivalul de Toamnă al Economiei Germane-Herbstfest – are loc la sfârşitul lunii septembrie



Lasă un răspuns

Site creat de