Din Oras, Important

Din 9 februarie, mașinile parcate neregulamentar în Cluj-Napoca vor fi ridicate

ridicare masini cluj

Poliția Locală a demarat o campanie de informare a conducătorilor auto pentru punerea în aplicare a hotărârii de guvern privind ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar.

Începând din această săptămână și până joi, 9 februarie, polițiștii locali vor distribui  aproximativ 5000 de pliante, care vor conține toate informațiile cu privire la prevederile legale, cuantumul sancțiunii, datele referitoare la locul de depozitare a vehiculelor ridicate, precum și numerele de telefon care pot fi apelate în astfel de cazuri.

Astfel, din 9 februarie mașinile parcate neregulamentar in Cluj-Napoca vor fi ridicate.

Precizăm faptul că măsura ridicării autovehiculelor se aplică în cazuri precum:  oprirea/staționarea autovehiculelor în stațiile CTP, pe benzile de urgență și cele de siguranță, în intersecții și sensuri giratorii, pe treceri de pietoni, în zone rezidențiale/pietonale, pe trotuare și piste de biciclete, în parcările cu plată, în cazuri de blocare a punctelor gosposdărești sau a diverselor accese auto, precum și în alte situații, conform legislației în vigoare.

Cuantumul sancțiunii pentru ridicare-transport-depozitare a fost stabilit conform HCL nr. 21/2017 și este de 547 de lei. În cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea e de 294 de lei.

Măsura privind ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar s-a dispus în conformitate cu prevederile HG nr. 965/2016, privind circulația pe drumurile publice,  pentru modificarea OUG nr. 195/2002, republicată, aprobat prin HG nr. 1391/2006 și  HCL nr. 21/2017.



1 Comment

Lasă un răspuns

Site creat de