Social & Cultura

Disneyland, Legoland și PortAventura, parcurile de distracție favorite ale copiilor români

Legoland Germania

Disneyland, Legoland, PortAventura și sejururile în Center Parcs sunt câteva dintre cele mai atractive destinații pentru turiștii români care vor să-și încânte copiii cu o vacanță special croită pentru ei. În topul preferințelor, în programul „Family Moments – Parcuri tematice”, al Christian Tour, rămâne fermecătoarea lume Disney din Paris, urmată de Legoland (Germania), PortAventura (Spania), Center Parcs și Gardaland (Italia).

Un număr tot mai mare de români aleg să îşi încânte copiii cu vacanțe în cele mai frumoase parcuri de distracţie din lume. Fiind cel mai cunoscut din Europa şi foarte atrăgător pentru copii, Disneyland Paris atrage cei mai mulţi părinţi dintre toate parcurile tematice de pe continent, inclusiv din România”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour. Agenția vinde pachete complete pentru Disneyland începând din 2014.

Pentru că țin să rămână aproape de atracțiile parcului, familiile preferă să se cazeze, cel mai adesea, la hotelurile din interiorul Disneyland. În 90% dintre cazuri, aleg transportul cu avionul, pentru a le fi confortabil celor mici. Majoritatea copiilor pe care părinții îi aduc la Disneyland Paris prin programele Christian Tour au vârste cuprinse între 6 și 15 ani.

Potrivit datelor celui mai mare tour operator de chartere din România, o familie formată din doi adulți și un copil cheltuiește, în medie, 1000 – 1200 de euro pentru o excursie la Disneyland. Pachetele standard cuprind cazare de minim 3 nopţi într-un hotel Disney, bilete de intrare în parc, demipensiune – opţiune de prânz sau cină într-o selecţie de localuri din Disneyland, o gustare gratuită după-amiaza, transfer gratuit de la hotel și taxe locale. Copiii mai mici de 7 ani au cazare gratuită, dacă sunt însoţiţi de un adult plătitor.

Ideal pentru un weekend în familie, Legoland Germania (Günzburg, Bavaria) este una dintre cele mai noi atracții pentru familii. Miniland – cu peisaje europene celebre create din 25 milioane de piese Lego, Adventure Land, Lego X-treme, Knights Kingdom, Pirates Land sunt câteva dintre zonele tematice cu cel mai mare succes printre turiști. Pachetele pornesc de la 299 de euro per persoană și includ cazare, masă în regim demipensiune, două zile de acces în Legoland, bilete de avion.

Cu totul speciale pentru familiile cu copii sunt vacanțele idilice în Center Parcs din Olanda, Germania sau Belgia, pentru care Christian Tour deține exclusivitate pe piaţa românească (www.vacante-active.ro). În satele de vacanţă amenajate în înteriorul unor păduri, turiștii se cazează în căsuţe cochete de lemn şi au la dispoziție foarte multe opțiuni de petrecere a timpului liber. Se pot plimba cu bicicleta, pot practica sporturi de apă, cățărări, pot juca tenis, squash, tir cu arcul, bowling, paintball etc.

Aflat în orașul spaniol Salou, PortAventura cuprinde 43 de atracţii şi un miniparc acvatic cu cel mai mare tobogan cu apă în cădere liberă din Europa. Din ce în ce mai mulți turiști români aleg și Gardaland, cel mai mare parc de distracţii din Italia, situat pe țărmul lacului Garda, în apropiere de Verona și Veneția. Cuprinde șase montagne-russe spectaculoase şi alte 56 de atracţii, printre care un uriaș acvariu, Sea Life.

În Dubai și Emiratele Arabe Unite, destinația pentru care cererea a crescut în ultimul an cu 200%, majoritatea turiștilor români optează pentru excursii la Aquaventure sau Ferrari World, două dintre cele mai spectaculoase și luxuriante parcuri tematice la ora actuală. O zi la Ferrari World din Abu Dhabi, de pildă, costă 120 euro/adult şi 90 euro/copil şi include atât transferul de la hotel la parc, cât şi biletul de acces.



Lasă un răspuns

Site creat de