Documentarul “Rețeaua” în regia lui Claudiu Mitcu va fi proiectat pe 4 iunie, de “Ziua HBO”, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului dar și a echipei de producție a filmului.
“Rețeaua” va rula joi 4 iunie, de la ora 19.30, la Cinema Arta din Cluj Napoca, accesul la proiecție fiind liber, în limita locurilor disponibile.
În România ultimului deceniu, lipsa unor medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului a afectat mii de pacienți. Deși, teoretic, statul român le garantează cetățenilor lui dreptul la viață, mii de bolnavi nu au putut începe tratamentul la timp, l-au început cu întârziere sau au urmat un tratament incomplet, cu efecte devastatoare asupra șanselor lor de supraviețuire. Pentru mulți dintre ei ajutorul a venit de la o rețea de anonimi, cunoscută mai târziu ca „Rețeaua Citostaticelor”.
Timp de 5 ani, peste 400 de români care locuiesc în Europa de Vest, rudele lor sau simpli turiști au cumparat și au adus în România medicamentele necesare pacienților aflați în impas sau medicilor acestora. Fără vreo recompensă materială, de multe ori chiar pe propria cheltuială.
Documentarul „Rețeaua” urmărește drumul medicamentelor citostatice de la mai multe farmacii din Austria și Ungaria până la pacienții din România, ne prezintă modul în care rețeaua funcționa și pe o parte dintre actorii-cheie ai acesteia.
Filmul este produs după o investigație jurnalistică realizată de Vlad Mixich.
Claudiu Mitcu este realizatorul documentarelor „Nisipuri” (2007), „Australia” (2009), „Ciupelniţa”, „Circul vesel” (2010) și “Noi doi” (2011). În 2010, regizorul a primit din partea Ambasadei Franţei în România „Premiul Drepturilor Omului” pentru abordarea deschisă a diversităţii din filmele sale documentare.
“Rețeaua” este o producție Parada Film și WeAreBasca, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cu participarea HBO România.