Clujeanul Dragoș Tuluc, revelația Campionatului Național de Raliuri: Performanță istorică la 16 ani, cu trei titluri câștigate
Sezon de neuitat pentru motorsportul românesc: la doar 16 ani, tânărul pilot clujean Dragoș Tuluc a reușit performanța incredibilă de a deveni triplu campion național de raliuri, alături de copilotul său Aurelian Hanea.
Cei doi au dominat competițiile din Campionatul Național de Raliuri (CNR), reușind să se impună la Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți.
Legitimat la AMC Driving Academy, Tuluc a avut un sezon fulminant, în care echipajul Tuluc–Hanea a obținut cinci victorii din cele opt etape disputate – o performanță remarcabilă pentru niște debutanți. Mai mult, în clasamentul juniorilor (piloți sub 26 de ani), cei doi au încheiat pe locul al treilea, deși au concurat împotriva unor echipaje cu mașini mult mai puternice.
Succesul lui Dragoș Tuluc este cu atât mai impresionant cu cât niciun alt pilot nu a reușit, până acum, un start atât de puternic în CNR la o vârstă atât de fragedă. Alături de mentorul și copilotul său, Aurelian Hanea, tânărul clujean a demonstrat maturitate, concentrare și o evoluție constantă de-a lungul sezonului.
„A fost un an pe care nu-l voi uita niciodată. Am învățat enorm, am avut parte de o echipă grozavă și de un copilot care m-a ajutat să cresc de la o etapă la alta. Nu mă așteptam la asemenea rezultate, dar m-am bucurat de fiecare cursă și am încercat să dau tot ce pot”, a declarat Dragoș Tuluc după încheierea sezonului.
La rândul său, Aurelian Hanea a subliniat importanța muncii de echipă și a formării tinerilor piloți:
„Pentru AMC Driving Academy, aceste rezultate au fost o confirmare a muncii depuse în ultimii ani alături de toți sportivii pe care școala noastră de pilotaj îi pregătește. Nu a fost ușor, dar e o satisfacție uriașă să avem aceste rezultate în Campionatul Național de Raliuri.”
Performanța echipajului Tuluc–Hanea marchează un moment de referință pentru motorsportul românesc, confirmând faptul că pasiunea și disciplina pot duce la rezultate excepționale – chiar și la o vârstă la care majoritatea tinerilor abia visează la primul volan.

