Timp liber, Important

Evenimente numeroase în acest weekend la Cluj în cadrul proiectului „Someş Sunt Riveran”

Someş Sunt Riveran

„Someş Sunt Riveran” se va desfăşura în acest an între 11 şi 13 august, cu accent pe ziua de sâmbătă. Miza este reactivarea zonelor din preajma Someşului, zone în care nu se întâmplă de regulă nimic.

Zece parteneri ai Centrului Cultural Clujean îşi vor da mâna pentru a putea da viaţa Somesului din cartierul Grigorescu şi până în zona Parcului Armătura.

Dacă anul trecut printre evenimentele care s-au derulat s-au numărat o cursă caritabilă de răţuşte pe Somes, o „regată” de bărcuţe realizate din hârtie, s-au amplasat pe Somes diverse instalaţii precum barca de hârtie, realizată de artistul Blajin, parcurile Armatura şi Feroviarilor au reintrat în circuitul urban graţie evenimentelor pe care mai multe ONG-uri le-au realizat în ele, pentru 2017 ne propunem să privim Somesul dintr-o altă perspectivă„, spun organizatorii evenimentului.

Treptele Ştrandului SUN – sau intrarea Someşului în Cluj-Napoca, vor găzdui evenimente sâmbătă, 12 august.

Este vorba mai multe discuţii despre rolul apei în jurul nostru cu accent pe iniţiativa intitulată Poveştile apei – nomadul non-conformist în care s-a născut viaţa. O călătorie între Cer. Pământ şi Ocean alături de Anna Maria Balazs pe malul Somesului Mic. Accesul este liber şi evenimentul se va întâmpla doar pe 12 august. Evenimentul este realizat de către Scenă Urbană.

Plaja Grigorescu – considerată un reper pe harta Clujului graţie denumirii şi aspectului, plajă Grigorescu se va transforma într-o oază de vacanţă, o detinatie de relaxare pentru vecini şi nu numai. Mai multe piscine vor fi amenajate în zonă, alături de structuri de tip instalaţii care vor transforma zona. Vor fi amenajate baruri şi o scenă de concerte pe care seara de seară vor concerta trupe şi artişti locali. O linie de tiroliana va fi de asemenea amplasată în această zonă, iar cei mici şi cei mari vor fi invitaţi în fiecare zi la diverse ateliere, workshop-uri, discuţii şi expoziţii de către organizatori. Accesul este liber.

Tot în cadrul Plajei Grigorescu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei va susţine atelierul de creaţie Pietricel prin intermediul căruia cei mici vor fi familiarizaţi cu elemente ale preistoriei de tipul vaselor de lut sau măştilor. Copii vor recrea la rândul lor obiecte ceramice sub îndrumarea specialiştilor MNIT. Activitatea se va desfăşura sâmbăta în zona The Box.

Zona cuprinsă între podurile Albastru Zodiac şi podul Garibaldi se va transforma în prima zonă navigabilă a Somesului. În weekend-ul 12-13 august Somes Delivery readuc ambarcaţiunile uşoare pe Somes, între Podul Garibaldi şi Podul Zburător (Podul Albastru), pentru a sublinia încă o dată potenţialul de utilizare că agrement pe apă a acestui segment de rău. Punctele de îmbarcare pentru plimbările pe apă vor fi Pontonul pe Somes din zona Sălii Sporturilor „Horia Demian” şi Debarcaderul din zonă „La Butuci”.

Aceste două amenajări temporare au fost construite pentru ediţia din acest an a Somes Delivery, din luna iunie, cu scopul de a aduce oamenii mai aproape de apă şi de a testa noi utilizări ale Somesului din Cluj. Închirierea ambarcaţiunilor se face gratuit. Programul plimbărilor pe apă în cele două zile va fi între 10.00 am – 20.00 pm.

Podurile de peste Someş vor fi activate de către reprezentanţii Casei Municipale de Cultură care propun prin grupul de epigramişti realizarea unei hărţi virtuale care să conţină podurile peste Somes şi epigrame legate de aceste locaţii (podul Napoca, podul Horea, podul Garibaldi, pasarela Feroviarilor, podul Baraj – Grigorescu, podul Zodiac).

Podul Elisabeta şi Cetăţuia vor beneficia de amplasarea unor machete pentru turişti şi pentru deficienţii de vedere graţie aportului adus de grupurile Impact formate din elevi ai Clubului de Iniţiativă Comunitară Impact din cadrul Liceului Teoretic Onisifor Ghibu.

Parcul Feroviarilor va fi activat din nou de către Fundaţia AltArt şi Cercul Social care propune un set-up de vancata socială comunitară. Astfel diverse workshop-uri de creaţie vor fi oferite publicului alături de un mare picnic în intervalul 11-13 august. Totodată, Parcul Feroviarilor îşi poate găsi şi menirea, dat fiind faptul că mare parte dintre vecinii acestui parc şi-au manifestat interesul vizavi de implicarea în luarea unei decizii care să privească reamenajarea parcului recent intrat în posesia autorităţilor locale.

Parcul Armătura este casa Cercului Social care propune un Eco Târg şi un schimb veritabil de experienţe între membrii lor.

Cluj Guided Tours organizează tururi ghidate pe malul Somesului şi în premieră pentru România primul tur ghidat alături de patrupede. Tururile necesită înscriere în prealabil, informaţii disponibile în programul complet.

Centrul Cultural Clujean pune la dispoziţia doritorilor curse gratuite cu autobuzul cu etaj, o vedetă a segmentului turistic din Vestul Europei. Acesta va face curse sâmbătă, 12 august, între orele 13.30 – 20 pe ruta Parcul Feroviarilor – Plajă Grigorescu şi retur. Accesul se face în limita locurilor disponibile.



Lasă un răspuns

Site creat de