Din Oras, Important, Studentie

„Experience Pata-Rât” – campania unor studente din Cluj care luptă împotriva poluării și care promovează colectarea selectivă

experience pata rat

Trei studente în anul I la Publicitate (Denisa Goran, Diana Cornea și Raluca Bajura) s-au hotărât că este timpul pentru o schimbare, așa că au început o campanie de mediu în cadrul unui curs la facultate, sub numele de “Experience Pata-Rât”.

Groapa de gunoi – un munte de poluare

Pentru cei care nu știu, Pata-Rât este locul unde este amplasată groapa de gunoi a Municipiului Cluj-Napoca. Acest loc este considerat periculos din cauza factorilor poluanți cauzați de către deșeurile adunate de-a lungul anilor. Campania fetelor s-a desfășurat în rândul studenților, având ca scop informarea acestora în legătură cu problemele de mediu cumulate în timp la groapa de gunoi.

Așadar, în cadrul campaniei s-au îmbinat elemente de gamification, precum și activități interactive. S-a dorit, în principal, producerea unei schimbări în atitudinea studenților cu privire la colectarea selectivă.

De la jocuri prin care se evidențiază importanța reciclării și până la discuții libere cu studenții, acestea consideră că orice încercare de schimbare pornește de la generațiile care vin din urmă. De aceea, este necesar ca tinerilor să le fie prezentate problemele care vizează mediul în care trăiesc, și nu numai” au declarat acestea pentru cluju.ro.

Deși sunt la început de drum, fetele sunt încrezătoare că vor reuși să aducă beneficii în rândul societății prin viitoarele campanii implementate și prin calitatea de “full-time volunteer”.

Aflați mai mult despre eveniment pe pagina de Facebook Experience Pata-Rât.



Lasă un răspuns

Site creat de