Important, Social & Cultura

Experiment inedit la Cluj în cadrul unui concert simfonic: When classics go crazy (VIDEO)

La un concert susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj, sub conducerea dirijorului Gottfried Rabl, pe scena Colegiului Academic, spectatorii au fost surprinși de un eveniment care, de la un moment dat, a luat un ton cu totul diferit față de așteptările lor.

Un percuționist rebel, o orchestră care se molipsește rapid și un dirijor care se dă bătut în a mai încerca să-i aducă pe calea (partitura) cea dreaptă.

Acesta a fost scenariul-supriză pregătit de cei de la Filarmonică alături de agenția creativă Heraldist & Wondermarks, care a semnat de curând și noua identitate vizuală a instituției de cultură.

Abordarea proaspătă și neconvențională a fost rețeta unei seri surpriză, care a transformat obișnuitul în extraordinar și a arătat că o filarmonică cu personalitate se poate juca și poate reinterpreta „clasicul” din muzica clasică.

Dirijorul Gottfried Rabl, bandoneonistul Omar Massa, Bogdan Bohuș (solo pian), Alexandra Burcă (solo voce), Cornel Groza (dirijorul corului) au adus publicului lucrări de Moritz Moszkowski, Ástor Piazzolla, Carlos Chávez / Dietrich Buxtehude, Constant Lambert, Lorenzo Fernández, José Pablo Moncayo, Arturo Márquez.

Proiectul a fost realizat de către Filarmonica „Transilvania” din Cluj-Napoca pe baza conceptului creativ al agenţiei Heraldist & Wondermarks. Echipa de montaj şi producţie video a fost compusă din Matei Pleșa, Aris Ciurdar, Anda Teglaș și Kötő Zsolt, Filep Farkas, Lepedus Péter, László Lóránd, Péter Anna.

„Conceptul de promovare video propus de cei de la Heraldist & Wondermarks ne-a entuziasmat de la început, dar am trecut destul de greu la fapte. A fost nevoie să găsim un concert cu un program flexibil și un dirijor care să nu spună nu inițiativei.

Din fericire, Gottfried Rabl a fost mai mult decât bucuros să facă parte din acest demers. Ne bucurăm că am lăsat la o parte convențiile pentru o seară și am adus zâmbete în public printr-un moment ce credem că arată nu doar versatilitatea orchestrei, ci și deschiderea artiştilor către astfel de momente. Chiar dacă pare că muzicienii noștri au luat-o „razna”, colaborarea noastră cu Heraldist devine tot mai armonioasă.

Sperăm ca acest video să nu-i înveselească doar pe melomani, ci să instige curiozitate și deschidere asupra activității noastre”,  ne-a spus Diana Câmpean, secretarul PR al Filarmonicii de Stat „Transilvania”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de