Timp liber

Expoziția audio-foto “Istoria Trăită – Povestea unei comunități” – realizată de un student UBB

Expoziția audio-foto “Istoria Trăită - Povestea unei comunități”

Turnul Croitorilor Centru de Cultură Urbană vă invită la expoziția audio-foto “Istoria Trăită-Povestea unei comunități” realizată de studentul UBB Cluj Tudor Gheorghiu. Evenimentul va avea loc în data de 24 martie, între orele 11:30-16:30.

Bazată pe o cercetare în cadrul cartierului din proximitatea Facultății de Științe Politice, expoziția „Istoria trăită- Povestea unui comunități” propune un mod inedit de cunoaștere a istoriei locale clujene.

Prin îmbinarea fotografiei vechi, storytelling-ului și a poeziei, istoria unei comunități este reconstruită dintr-o perspectivă artistică și documentară.

Vizitatorii vor avea ocazia să parcurgă povestea unui secol de transformări sociale, culturale și urbanistice chiar din amintirile protagoniștilor. Această incursiune va fi posibilă prin intermediul unei instalații audio-foto special amenajate.

Dificil sau poate chiar imposibil de consemnat în cărți de istorie sau fotografii, istoria trăită este o resursă culturală bogată ce rămâne de multe ori neîmpărtășită. Expoziția de față valorifică această resursă, redescoperind trecutul prin trăirile și experiențele localnicilor ce privesc retrospectiv la propria lor viață. Poveștile lor sunt despre emoții; emoții atașate unei ordini sociale și unei lumi care s-au schimbat radical, emoții atașate unor relațiii interumane și întamplări. Fără intenția de a romanticiza trecutul, „Istoria trăită- Povestea unui comunități” expune o viziune artistică și subiectivă asupra istoriei,  în care omul este văzut un creator atât prin faptele sale cât și prin imaginarul său.

Dacă doriți să vă cunoașteți mai bine istoria orașului sau dacă vreți doar să petreceți timp de calitate în week-end, vă așteptăm în data de 24 Martie la Bastionul Croitorilor la mansardă, între orele 11:30-16:30.



Lasă un răspuns

Site creat de