Liceu

Expoziţia ,,Poveste în acuarelă” organizată la Liceul pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca

Liceul Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, invită persoanele interesate sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 13.00, în coridorul European al liceului, Calea Dorobanţilor nr. 40, Cluj-Napoca, să ia parte la deschiderea oficială a expoziţiei ,,Poveste în acuarelă”. Expoziţia care va reuni cele mai frumoase creaţii din cadrul Concursului Internaţional Artistic „Poveste în acuarelă” va fi deschisă publicului în perioada 25 – 31 martie 2017, urmând ca în perioada 31 martie – 24 aprilie 2017 să poată fi vizitată în spaţiile Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda”, instituţie culturală aflată, la rândul ei, sub autoritatea forului administrativ judeţean.

„Poveste în acuarelă” este un concurs artistic cu caracter interdisciplinar, în care au fost implicaţi cca. 400 de elevi şi preşcolari din şcolile speciale şi de masă din România, din judeţele Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Craiova, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Vâlcea, şi din municipiul Bucureşti, precum şi din alte ţări precum Finlanda, Republica Moldova şi Serbia.

Tema aleasă pentru acest an este „Călătorie în fantastic”, constând în realizarea unei ilustraţii la o poveste îndrăgită de copii, la un text literar, sau realizarea portretului unui personaj preferat, cu redarea trăsăturilor fizice şi morale ale acestuia.

Scopul general al acestui concurs îl reprezintă realizarea de activităţi extracurriculare, ca modalitate complementară de participare activă a tinerilor în comunitate, creşterea calităţii procesului educaţional prin abordare crosscurriculară, condiţii egale, echitabile de acces la educaţie pentru elevii cu dizabilităţi, dezvoltarea deplină a potenţialului creator. Concursul valorifică informaţii acumulate la disciplinele limba şi literatura română/maternă, educaţie plastică, consiliere, precum şi competenţe dezvoltate la aceste discipline, vizând aplicarea practică a informaţiilor şi competenţelor.

Aflat la a IX-a ediţie şi organizat cu ocazia Zilei Şcolii – 25 martie, concursul internaţional artistic este aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale nr. 13/2017.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de