Toamna aceasta e despre Comedy. Festivalul revine între 12 și 21 octombrie pentru cea de-a IX-a ediție și promite să aducă înapoi zâmbetele pe fețele clujenilor.
Noua echipă care coordonează festivalul, condusă de Vlad Gliga – curator TEDxEroilor, propune o viziune mai îndrăzneață asupra misiunii și a formatului festivalului.
Comedy Cluj se va transforma într-un Festival Internațional de Comedie și va oferi publicului clujean șansa de a descoperi multitudinea de forme prin care aceasta se exprimă.
Pe lângă secțiunea de film, care va rămâne o componentă de bază a Comedy Cluj, festivalul va aduce spectacole de teatru, improvizație, stand-up și o serie de proiecte speciale.
„Ediția cu numărul 9 vine cu o viziune provocatoare și cu o echipă mixtă, formată atât din oamenii „vechi” ai festivalului, cât și din membrii noi, care sunt implicați în evenimentele majore din țară.
Ne-am propus să promovăm o comedie smart pentru a ajuta publicul să înțeleagă și alte moduri de manifestare ale acestui gen.
De asemenea, pregătim o secțiune de proiecte speciale unde vom include activități pe subiecte precum: ilustrații comice, cultura internetului, educație media și altele. Mai multe vom dezvălui pe măsură ce ne vom apropia de eveniment”, declară Vlad Gliga, Director Comedy Cluj.
Primele 8 ediții ale festivalului au fost axate pe film, aducând în fața publicului peste 900 de proiecții de comedie, iar la ediția din 2015 s-au introdus primele spectacole de teatru de comedie.
Ediția din 2018 promite să aducă porții imense de râs și de cunoștințe despre comedie, pentru a o putea privi și din alte perspective.