Timp liber, Important

Festivalul UNTOLD devine cel mai sigur loc public din România

Festivalul UNTOLD devine cel mai sigur loc public din România

Joi, 4 august, începe unul dintre cele mai mare festivaluri din lume – UNTOLD, unde vor veni peste 200 de artiști naționali și internaționali de top, echipele lor și zeci de mii de participanți din România și din străinătate.

Tărâmul magic din Cluj-Napoca își deschide porțile pentru 4 zile și 4 nopți, iar organizatorii și autoritățile colaborează pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranță la cel mai mare eveniment din România.

În oraș deja sunt restricții pe șosele și toate măsurile de siguranță vor fi sporite.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN PERIOADA UNTOLD 2022

Mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U. Cluj-Napoca) și ai Poliției Locale se vor asigura că sunt respectate măsurile de siguranță în toate cele 4 zile și 4 nopți de festival, la cea de-a șaptea ediție UNTOLD. În festival vor fi și aproximativ 700 de agenți de securitate privată.

De asemenea, în perimetrul festivalului vor fi amplasate 2 spitale mobile și 4 puncte de prim-ajutor.

Autoritățile vor veni și cu echipaje canine pentru patrulare și pentru detectare de substanțe interzise și explozibili. Toate măsurile de siguranță au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferințe de presă la care au participat reprezentanții UNTOLD, alături de reprezentanți ai autorităților locale și naționale.

În acest fel, perimetrul festivalului UNTOLD va deveni cel mai sigur loc public din România.

Organizatorii UNTOLD reamintesc că obiectele interzise în festival sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice inflamabile, rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni.

Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.

Pentru zona de securitate și supraveghere video, Konica Minolta România este partener UNTOLD 2022.

Compania deține în portofoliu sisteme de supraveghere video profesionale și soluții de analiză video avansată cu Inteligență Artificială. Una dintre aplicațiile de analiză video, People Counting, cu capacitate de detectare a numărului de persoane la intrări, ieșiri sau în spațiile aglomerate, va fi utilizată pe toată durata evenimentului.

Totodată, pentru organizarea festivalului, Konica Minolta va pune la dispoziție echipamente multifuncționale și soluții optimizate de printare.

RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ÎN CLUJ-NAPOCA ÎN PERIOADA FESTIVALULUI UNTOLD

În perioada festivalului UNTOLD, în Cluj-Napoca sunt restricții de circulație după cum urmează:

• circulația rutieră este închisă pe Aleea Stadion în perioada 26 iulie – 15 august 2022, în intervalul orar 23:30 – 04:30;

• circulația rutieră este închisă pe Aleea Stadion din 10 august, ora 04:30, până pe 12 august, la 04:30 (când situația o impune);

• circulația rutieră este închisă pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la Pod Napoca din 2 august, ora 00:00, până pe 10 august, ora 04:30;

• circulația rutieră este închisă pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la intersecţia cu str. George Coșbuc de pe 10 august, ora 04:30, până pe 15 august, la ora 04:30, când situația o impune (cu excepția CTP);

• circulația rutieră este închisă pe Splaiul Independenţei de la podul Garibaldi până la intersecţia cu str. George Coșbuc de pe 15 august, ora 23:30, până pe 16 august, ora 04:30;

• circulația rutieră este închisă pe strada George Coşbuc de la Splaiul Independenţei până la intersecţia cu str. Cardinal Iuliu Hossu de pe 2 august, ora 00:00, până pe 10 august, ora 04:30;

• circulația rutieră este închisă pe strada George Coşbuc sensul de mers spre Splaiul Independenței de la intersecția cu str. Cardinal Iuliu Hossu până la intersectia cu Splaiul Independenței de pe 10 august, ora 04:30, până pe 12 august, ora 04:30 (când situația o impune), cu excepția CTP;

• circulația rutieră este închisă pe strada George Coşbuc sensul de mers spre Splaiul Independenței, de la intersecția cu Aleea Stadion până la intersecția cu Splaiul Independenței, de pe 12 august, ora 04:30, până pe 15 august, ora 04:30, cu excepția CTP;

• circulația rutieră este închisă pe strada George Coşbuc sensul de mers spre Splaiul Independenței, de la intersecția cu Aleea Stadion până la intersecția cu Splaiul Independenței de pe 15 august, ora 23:30, până pe 16 august, ora 04:30;

Traficul rutier va fi deschis pe Splaiul Independenței pe sensul de mers spre str. George Barițiu de la pod Napoca de pe 2 august, ora 00:00, până pe 10 august 2022, ora 07:00.

Pentru siguranţa participanţilor şi buna desfăşurare a festivalului UNTOLD, autoritățile locale interzic accesul pietonilor în zona Sălii Polivalente, a stadionului Cluj Arena și în Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, perimetrul restricţionării accesului fiind Aleea Stadion, str. George Coşbuc, de la intersecție cu str. Cardinal Iuliu Hossu până la intersecție cu Splaiul Independenței, str. Cardinal Iuliu Hossu, Splaiul Independenţei, de la Pod Garibaldi până la Pod Napoca, str. Cişmigiu şi str. Arany Janos de la  numărul 17 până la numărul 21, de pe 2 august, ora 00:00, până pe 10 august, ora 7:00.

Vor fi poziționați separatori de benzi de circulaţie din beton (parapeți), perpendicular pe benzile de circulație, în zonele care pot constitui riscuri (intersectia str. Cardinal Iuliu Hossu cu str. G. Coşbuc, Splaiul Independenţei la intrarea dinspre Podul Garibaldi, pe Splaiul Independenţei la limita de nord a Parcului Central „Simion Bărnuţiu” în dreptul Podului Napoca).

De asemenea, piața volantă din spatele stadionului Cluj Arena va fi închisă pe 2, 6 și 9 august. Producătorii vor reveni de pe 13 august, între 07:00 – 16:00.

Programul pentru ridicarea brățărilor de festival este următorul:

2-3 August, 14:00 – 22:00: Parcul Central (Opera Maghiară), pentru cei care au abonamente General Access, VIP și Day 1 Passes.

4-7 August, 14:00 – 05:00: Parcul Central (Opera Maghiară), pentru toate tipurile de bilete și abonamente.

În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în tărâmul magic se face între 14:00 și 05:00.



Lasă un răspuns

Site creat de