Uncategorized

Festivalului Internațional de Film Transilvania caută o Marilyn Monroe de Cluj

Marilyn Monroe de Cluj

Se caută o Marilyn Monroe de Cluj! Femeile din Cluj care seamănă cu Marilyn Monroe sunt invitate la un casting organizat de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, preselecția este deschisă tuturor celor care vor avea domiciliul stabil în Cluj în următoarele luni, fără a fi nevoie de experiență anterioară în lumea filmului sau a teatrului.

Marilyn Monroe este ultimul personaj căutat în cadrul unei campanii inițiate de TIFF în luna decembrie 2015. De atunci, peste 60 de persoane s-au prezentat la castinguri și au fost alese pentru roluri dintre cele mai diverse, de la Harry Potter la Forrest Gump sau Amélie Poulain. Căutarea continuă acum cu un singur personaj — Marilyn Monroe.

Toate persoanele selectate vor participa la un proiect marca TIFF, care va fi anunțat înainte de următoarea ediție a festivalului.

Astfel, daca esti Marilyn-Monroe de cluj preselecția are loc la Casa TIFF (pe strada Universității nr. 6) începând de joi, 11 februarie, până sâmbătă, 13 februarie, în fiecare zi între orele 14,00 și 19,00.



Lasă un răspuns

Site creat de