Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.
Pentru a sublinia trăsăturile de western care au sedus presa franceză încă de la Cannes, distribuitorul BAC Films a păstrat pe afiș titlul în limba engleză, Dogs, lângă imaginea lui Gheorghe Visu în postura unui șerif local. „Câini nu e nici mai mult nici mai puțin decât un western contemporan care transpune pe ecran arhetipuri comportamentale – un bărbat onest, bandiţi, și, între cele două tabere, un șerif. Doar că aici nu e vorba de Arkansas (ca în Shotgun Stories, primul film al lui Jeff Nichols) sau de Texas (ca în No Country for Old Men al fraților Coen), ci de o Românie profundă care face Bucureștiul să pară un Xanadu hedonist”, scrie Libération, remarcând imaginea superbă a lui Andrei Butică și rolul excelent al actorului Gheorghe Visu.
„Un neo-western care-ți taie răsuflarea”, titrează Time Out Paris și continuă: „Categoric, Noul Cinema Românesc e încă în picioare! După Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu sau Cristian Mungiu, noua senzație a cinema-ului din Estul Europei se numește Bogdan Mirică. Mai orientat decât predecesorii săi către cinema-ul de gen, Mirică face dovada unei stăpâniri impecabile a regiei și a unui simț profund al tensiunii narative. O adevărată descoperire”. La rândul ei, revista Paris Match notează: „Acest thriller de autor trece de la violență efervescentă la o lentoare atavică. Alternanța asta provoacă, încet-încet, o tensiune care o să sfârșească prin a vă sări la gât ca un câine turbat”.
Le Figaro scrie că „o Europă nebună clocotește în acest debut foarte promițător”. „Câini provoacă angoasă, cu tot ce are ea mai primitiv, și – de altfel – totul în film e primitiv, începând cu personajele, care par conduse doar de propriile impulsuri. Dar, pentru a produce impresia asta, sunt necesare o mare măiestrie și cunoașterea perfectă a artei cinematografice. Ceea ce ne face să ne punem speranțe mari în acest regizor de 38 de ani”, apreciază Le Nouvel Observateur.
„Un prim film percutant, în stilul capodoperei A fost odată în Anatolia, a lui Nuri Bilge Ceylan”, apreciază revista Challenges, amintind de Premiul criticii – FIPRESCI obținut la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. „Această recompensă e destinată unui film care-și asumă riscuri, original și personal. Iar văzând acest thriller crepuscular de o frumusețe neîmblânzită, e de neconceput să nu-i dai dreptate juriului, atât este de îndepărtată această propunere cinematografică de căile bătătorite”, continuă cronicarii, subliniind faptul că, după doar un scurtmetraj (Bora Bora) și un lungmetraj, Mirică se distinge ca o voce singulară în cinematografia actuală.
Câini rulează pe marile ecrane din România din 23 septembrie, având o distribuție impresionantă: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, alături de Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Cătălin Paraschiv, Andrei Ciopec. Programul din cinematografe va fi actualizat săptămânal pe www.caini-filmul.ro. Din acest weekend, poate fi văzut în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Oradea, Pitești, Ploiești, Iași, Craiova, Bacău, Târgu Mureș, Brăila, Buzău, Botoșani, Bârlad, Vaslui, Lugoj, Baia Mare, Zalău, Curtea de Argeș.
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.
Câini este primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO Umbre. Filmul este nominalizat la European Discovery 2016, la Premiile Academiei Europene de Film, a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes, Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu, și Mențiunea Specială a Juriului. În această toamnă, filmul este proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.
***
Câini este produs de 42 Km Film (Marcela Ursu) și EZ Films (Elie Meirovitz), și co-produs de Argo Film (Stephan Komandarev). Co-producția Franța-România-Bulgaria-Qatar a fost realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Centre national du cinéma et de l’image animée din Franța, CNC Bulgaria, Canal +, Eurimages și Fundația GAN, Doha Film Institute, cu participarea HBO România.
Filmul este distribuit în România de Transilvania Film.