Uncategorized

Focus Irlanda și Islanda la Comedy Cluj 2015

Bunicul

Producții cinematografice din Islanda și Irlanda vor fi vedetele principale ale secțiunii Focus a celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj. Întâlnirea cu cele două țări europene cu viziuni diferite asupra comicului este continuarea demersului Comedy Cluj de a prezenta la fiecare ediție mostre de umor din alte culturi.

‘’Cinematografia islandeză e de pe acum recunoscută ca având mare succes pe la festivaluri importante din întreaga lume. În vară, lungmetrajul Hrútar/ Rams, al lui Grímur Hákonarson, a câştigat premiul Un Certain Regard la Cannes. Se întâmplă rar ca seriozitatea excesivă şi lipsa de comunicare interumană, pe care majoritatea producţiilor islandeze marşează, să ducă în final la o atât de puternică stare de amuzament. Comediile islandeze sunt un must pentru orice festival.

Pe de altă parte,  cinematografia irlandeză a crescut în mod fulminant. De la doi regizori pe care îi propuneau acum vreo zece ani – vorbim aici de Neil Jordan și Jim Sheridan -, acum au o adevărată industrie de film, care de multe ori propune teme serioase de discuție în maniere comice’’, a explicat Bogdan Beșliu, film programmer Comedy Cluj, prezența Islandei și Irlandei în secțiunea Focus.

 Cele patru filme prezente în secțiunea Focus Islanda sunt toate încărcate de un comic local, dar accesibil publicului larg. Uneori negru, născut din supărare, alteori trăznit, venit din idei sau personaje unice, umorul filmelor islandeze este cu siguranță diferit de cel cu care ne-a obișnuit filiera americană, dar de cele mai multe ori oferă o experiență cinematografică plăcută.

Cu premii și nominalizări la Chicago, Rejkyavik, Karlovy Vary și Göteborg, Parisul nordului/París Norðursins (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, 2014) este unul dintre cele mai apreciate producții cinematografice din Islanda. Hugi este profesor într-un sat mic din estul Islandei. Când tatăl său, cu care nu prea ține legătura, îl anunță că va veni în vizită, nu este deloc încântat, dar acceptă. Un lucru pe care-l regretă imediat. Filmul va rula miercuri, 21 octombrie, ora 14.00, la cinema Victoria și sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Casa TIFF. Trailer: http://bit.ly/1L6McsB

Reîntoarcere/Blóðberg (r. Björn Hlynur Haraldsson, 2015) este o poveste ce atrage prin forța subiectului, dar și a fiecărui personaj. Fiul lui Gunnar se întoarce din vacanță cu o iubită nouă, iar acesta se vede obligat să se confrunte cu o dilemă care amenință să dezvăluie un secret de familie întunecat. Proiecțiile vor avea loc duminică, 18 octombrie, ora 16.30, Casa TIFF și miercuri, 21 octombrie, ora 21.00, la Studio 26. Trailer: http://bit.ly/1LisEVw

O poveste dramatică și de multe ori amuzantă despre răscruci și sensul lucrurilor, al cărui actor principal (Sigurður Sigurjonsson) a fost nominalizat în Islanda la titlul de cel mai bun actor, filmul Bunicul/Afinn (r. Bjarni Thorsson, 2014) va rula miercuri, 21 octombrie, și vineri, 23 octombrie, de la ora 17.30, la Casa TIFF. Guðjón, un funcționar care a dus o viață sigură, se confruntă cu pensionarea și este nevoit să arunce o privire asupra căsniciei și vieții sale. Trailer: http://bit.ly/1JSUNNI

În marșarier/ Bakk (r. Davíð Óskar Ólafsson și Gunnar Hansson, 2015) este o comedie originală ce pune road movie-urile într-o nouă viziune. Doi prieteni din copilărie decid să conducă prin Islanda în marșarier. Nimic nu merge însă cum au plănuit. Filmul poate fi văzut la Casa TIFF marți, 20 octombrie, de la ora 22.00 și duminică, 25 octombrie, de la ora 19.30.

Cu un umor specific zonei britanice, dar plin de elemente locale, Irlanda este sursa unui comic ușor de înțeles și asimilat. Selecția secțiunii Focus Irlanda include două dintre cele mai noi și apreciate producții irlandeze și un calup de scurtmetraje care pun în fața publicului o varietate mare de subiecte și modalități de a aborda comedia în Irlanda.

Iancheul/The Yank (r. Sean Lackey, 2014) este un film plin de umor, care a câștigat titlul pentru cea mai bună comedie la festivalul de film din Manhattan. Americanul cu origini irlandeze Tom Murphy nu are nici cea mai mică idee despre Irlanda sau dragoste. În cele din urmă învață despre ambele. Proiecțiile vor avea loc la cinema Victoria duminică 18, octombrie, de la ora 18.30 sau sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21.30. Trailer: http://bit.ly/1GwpWWZ

O comedie romantică, inteligentă și clară, care pune sub semnul întrebării natura celebrității, a integrității și înșelăciunii, Stiloul Pandorei/Poison Pen (2014) este o producție regizată de Steven Benedict, Lorna Fitzsimons și Jennifer Shortall. P.C. Molloy, câștigătorul premiului Booker, este constrâns să scrie pentru o revistă de știri mondene. Se trezește cufundat în lumea celebrităților deșarte și începe să se îndrăgostească de șefa lui. Filmul va rula luni, 19 octombrie, ora 19.00, la Studio 26 și miercuri, 21 octombrie, ora 19.30, la Casa TIFF. Trailer: http://bit.ly/1PiKzx9

Biletele se pot cumpăra online de pe biletmaster.ro (http://bit.ly/1R274oo ) și de la casieriile cinematografelor începând din 12 octombrie (Cinematograful ‘’Florin Piersic’’) și 16 octombrie (Cinematograful Victoria, Cinema City Iulius Mall și Cinema City Polus).

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 are loc la Cluj-Napoca în perioada 16-25 octombrie 2015 este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană, cu sprijinul Banca Transilvania și Consiliul Național al Cinematografiei.

Secțiunea Europeană face parte din proiectul „Legături europene prin cinematografie și dans” și este finanțată printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României.

Secțiunea World Panorama este realizată cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, Visit Cluj și programului „Cluj – Capitală Europeană a Tineretului 2015”. Proiectul susţine candidatura Clujului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Comedy Cluj este un eveniment inclus în programul “Cluj-Napoca 2015 – Capitală Europeană a Tineretului“.

Website: www.comedycluj.ro

PaginăFacebook: fb.com/FestivalulComedyCluj

Proiect realizat cu sprijinul: Cinema City Romania



Lasă un răspuns

Site creat de