IT, Important

Fondatori si executivi de la Grab, Superbet și Chili Piper la a noua ediție de Techsylvania

Techsylvania 2022

După ce în 2021 am fost nevoiți să discutăm de la distanță despre noutățile din tehnologie, anul acesta Techsylvania ne oferă posibilitatea de a ne afla din nou împreună, în același loc, pentru a putea discuta despre idei revoluționare.

Organizatorii propun în 2022 un format hibrid al evenimentului astfel încât participanții pot alege dacă doresc să urmărească online din confortul casei lor sau dacă vor să participe fizic la activitățile și discuțiile de la fața locului. Companii globale de tehnologie precum Grab, Chili Piper, Superbet, MongoDB sau OLX Group vor avea reprezentanți de seamă prezenți ca speakeri pe cele două scene pe 28 și 29 iunie 2022.

Techsylvania este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din Europa de Est, aflat mereu pe agenda celor care vor să fie cu un pas înaintea tendințelor și să își îmbogățească cunoștințele de produs, tehnologii sau business de la lideri din domeniu. 

CEO, fondatori, directori executivi și experți tehnici de calibru ai celor mai de succes companii de tehnologie din lume vor fi prezenți la ediția cu numărul 9.

Alina Vandenberghe este co-fondatorul companiei Chili Piper, cel mai nou unicorn din Statele Unite ale Americii fondat de un român. 

Sacha Dragic este fondator şi executive chairman al Superbet Group, activ pe piaţa de pariuri sportive şi gaming de mai bine de un deceniu. Deşi businessul a fost fondat şi dezvoltat iniţial local, în urmă cu 4-5 ani a început expansiunea internaţional.

Alte nume prezente pe scena evenimentului sunt: Mark Porter, CTO la MongoDB, Suthen Thomas, CTO la Grab, Lloyed Lobo, co-fondator la Boast.AI, Ajey Gore, partener operațional la Sequoia Capital India, Trang Nguyen, co-fondator la TI Platform, Zach Coelius, partener la Coelius Capital – ei sunt doar câțiva dintre profesioniștii care își vor dezvălui din secretele carierei lor în cadrul Techsylvania 2022.

Conexiuni de business, workshop-uri sau premii pentru startup-uri completează experiența Techsylvania

Nucleul Techsylvania este reprezentat de conferință, care aduce peste 60 de reprezentanți inspiraționali din toate colțurile lumii, dar experiența de eveniment este completată de multe alte componente.

În anii trecuți, workshop-urile tehnice marca Techsylvania au acoperit diferite arii de interes pentru această industrie și vor continua acest lucru și în 2022. Tehnologia evoluează cu pași din ce în ce mai rapizi și se segmentează în domenii complexe care trebuie studiate individual.

Un alt focus îl reprezintă oportunitățile de conectare cu parteneri de business, care este facilitat în cadrul B2B Matchmaking Area sau Executive Roundtables. Participanții care optează pentru aceste secțiuni, au oportunitatea de a discuta cu fondatori, investitori sau membri ai unor companii de top, despre ultimele trenduri din industrie sau posibilitatea de a colabora. De asemenea, Techsylvania este un spațiu dedicat ultimelor tehnologii și inovații, care vor fi prezente și anul acesta în cadrul Startup Alley, program găzduit de Google for Startups.

Evenimentele satelit continuă și în cadrul ediției din 2022

Această componentă a fost una de success în cadrul edițiilor din trecut, unde participanții au avut șansa de a se conecta cu alți profesioniști, de a se relaxa sau de a-și aprofunda cunoștințele și prin intermediul evenimentelor satelit, desfășurate în proximitatea Techsylvania, de către parteneri.

“Techsylvania este deja la a noua ediție și a ajuns să fie mai mult decât un eveniment. Este un loc de întâlnire sau de reuniune al celor mai pasionați oameni din domeniu, dar și al celor mai puternice companii de pe piață. Misiunea noastră este de a crea o punte între Europa de Est și restul lumii prin evenimente, cunoștințe, networking și conexiuni de business și investiții. Fie că este vorba de oameni care își caută inspirația, fie că este vorba de oameni vor să împărtășească informații valoroase sau să dezbată idei, acesta este cel mai bun loc în care se pot afla. Anul trecut am fost nevoiți să organizăm această întâlnire în format virtual și ne-a lipsit interacțiunea fizică de la fața locului, însă am descoperit și o parte bună: depășirea granițelor geografice. Din acest motiv, am decis ca anul acesta să ne întâlnim fizic, dar și online, astfel încât cei care nu se pot deplasa la eveniment să poată să ia parte la aceste discuții atât de importante.  .” 

a declarat Vlad Ciurcă, Co-Fondatorul Techsylvania

Bilete Regular

Biletele se pot găsi la un preț de la €49 pentru perioada Regular. Această perioadă este valabilă până la 20 iunie, după aceea urmează o creștere a prețului biletelor.

Biletele se pot achiziționa, accesând https://techsylvania.com/tickets/



Lasă un răspuns

Site creat de