Din Oras

FOTO | O nouă ambulanță de ultimă generație dată în folosință la Cluj

FB IMG 1550221014543

Primăria Cluj-Napoca a achiziționat o nouă ambulanță de ultimă generație.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a achiziţionat o „Ambulanță de tip C – terapie intensivă mobilă”, de ultimă generație, dotată cu echipamente de cel mai înalt standard.

Această autospecială vine în completarea dotărilor de care are nevoie Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj pentru proceduri cât mai prompte și eficiente în cazurile de intervenție.

Ambulanța de tip C este destinată urgențelor medicale cu prioritate maximă și transportului medical asistat al pacientului. O astfel de utilitară este dotată cu echipamente, materiale si medicamente de terapie intensivă, iar echipajul acestui autovehicul este condus obligatoriu de un medic specialist.

În categoria ambulanțelor de tip C intră si autovehiculele care transportă nou-nascuții aflați în stare critică.

FB IMG 1550221022426

Autospeciala este dotată cu echipamente speciale conform standardelor europene, care pot fi utilizate atât pe teren cât și în condiții de deplasare a ambulanței.

Tot echipamentul este depozitat în siguranță, pentru a preveni lovirea sau rănirea în timpul deplasării vehiculului.

Dotări:

– anul fabricației 2018
– dispozitiv de aspirație electric portabil
– ventilator de urgență și transport
– dispozitiv complet pentru insuflație gură la mască
– dispozitiv de aspirație fix
– geantă/valiză metalică cu echipament complet de resuscitare
– geantă/valiză metalică cu echipament complet pentru circulație
– geantă/valiză metalică pentru copii/nou-născuți
– sistem de perfuzie proiectat care permite administrarea fluidelor încălzite
– suport perfuzie
– dispozitiv de perfuzie sub presiune
– balon de ventilație cu rezervor pentru nou-născuți
– targă principală / sistem de transport care respectă standardele europene pentru echipamentele pentru transportul pacienţilor utilizate la ambulanţe rutiere
– targă rigidă tip lopată din aluminiu
– targă rigidă fixă – fixată în ambulanță conform standardelor europene
– saltele vacuum pentru adulți și pentru copii
– baloane de ventilație

Valoarea totală a investiției este de 647.600 lei (fără TVA).

Cluj | Asociația Beard Brothers a cumpărat prima ambulanță SMURD. S-au strâns 120.000 de euro din donații



Lasă un răspuns

Site creat de