Studentie

FSPAC găzduieşte cea mai mare conferință internațională pe teme de administrație publică

FSPAC găzduieşte cea mai mare conferință internațională pe teme de administrație publică

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeş-Bolyai găzduieşte, în perioada 2-4 noiembrie, cea mai importantă conferință internațională pe teme de administrație publică și dezvoltare urbană organizată până în acest moment.

Conferința va debuta joi, 2 noiembrie, la ora 10.00, în Amfiteatrul 101 al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (str. Traian Moșoiu nr. 71), în prezența a zeci de specialiști în administrație publică, dezvoltare urbană, dezvoltare sustenabilă, inovare și educație din întreaga lume, la deschiderea conferinței anunțându-și participarea, alături de decanul FSPAC, prof dr. Călin Emilian Hințea, rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, precum și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, va reuni la FSPAC peste 100 de specialiști în administrație publică și nu numai, teoreticieni și practicieni din Statele Unite ale Americii (Arizona, California, Delaware, Florida, Georgia, Illinois, Michigan), Austria, Belgia, Cehia, China, Germania, Olanda, Rusia, Turcia, Ungaria și România.

Pentru mai multe detalii și pentru programul complet al evenimentului, vă invităm să accesați site-ul  conferinței : http://www.apubb.ro/intconf/ .



Lasă un răspuns

Site creat de