Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Pe 28 și 29 iunie 2025, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, are loc prima ediție a FundaMental Festival – un eveniment dedicat bunăstării mentale, fizice și emoționale, gândit ca un spațiu de respiro, reflecție și conexiune.
Într-un ritm de viață care adesea lasă prea puțin loc pentru liniște și reflecție, FundaMental Festival oferă un cadru prietenos și accesibil, unde fiecare participant poate explora, testa și descoperi ce înseamnă echilibrul pentru el – prin tehnici validate științific, prin momente de autoexplorare, mișcare – în toate formele ei și prin ateliere creative care redau bucuria de a face lucruri cu mâinile.
Festivalul include peste 50 de workshopuri și sesiuni interactive – de la antrenamente intense și respirație conștientă, la relaxare profundă și exprimare artistică liberă, dar și peste 10 conferințe și discuții cu specialiști din psihologie, neuroștiințe, nutriție și wellbeing.
Printre experiențele de neratat:
Festivalul este structurat în zone tematice, fiecare cu propria energie, astfel încât fiecare participant să poată alege și combina experiențele după cum simte:
Toate aceste zone sunt incluse în biletul General Pass, astfel încât participanții să poată explora liber și să descopere ce li se potrivește.
Activitățile speciale – precum workshopurile de Wim Hof, TRE®, Breathwork, Sound Healing, Ice Baths, Tobe Taiko – pot fi accesate prin Elevate Pass sau individual.
FundaMental se adresează celor care își doresc mai multă claritate, echilibru și timp pentru ei înșiși. Este un context potrivit atât pentru cei care sunt la începutul drumului în explorarea bunăstării, cât și pentru cei care vor să aprofundeze ceea ce deja cunosc.
Festivalul este deschis și companiilor care doresc să investească în starea de bine a angajaților lor, oferindu-le acces la experiențe care susțin echilibrul emoțional, reducerea stresului și reconectarea cu sine și cu ceilalți. Pachetele corporate disponibile includ acces la activități relevante și pot fi personalizate în funcție de nevoile echipelor.
Mai mult decât un eveniment
FundaMental nu este despre perfecțiune sau performanță, ci despre spații reale în care oamenii pot respira, învăța, se pot reconecta și pot pleca acasă cu idei și practici aplicabile. Este un proiect gândit să contribuie la o cultură în care sănătatea mintală, emoțională și fizică devin priorități asumate, atât individual, cât și colectiv.
FundaMental Festival: Informații utile despre acces și bilete
Biletele pentru prima ediție FundaMental Festival sunt disponibile pe site-ul iabilet.ro și prin rețeaua IaBilet:
Copiii sub 14 ani au acces gratuit, însoțiți de un adult. Acces gratuit au și persoanele cu dizabilități, alături de un însoțitor.
Festivalul este pet-friendly și are o politică non-alcohol.