Liceu, Important

FUTURE: Programul dedicat studenților – angajaților – profesorilor se lansează oficial la Cluj-Napoca

FUTURE: Programul dedicat studenților – angajaților – profesorilor se lansează oficial la Cluj-Napoca

Educația se află astăzi într-un moment de cotitură. O treime din cerințele noilor locuri de muncă vor fi complet noi până în 2020, conform datelor furnizate de Worldwide Economic Forum.

Acest lucru face ca în prezent, peste 850 milioane de tineri din țările cu venituri medii și mici să ajungă adulți fără să aibă abilitățile necesare pentru succesul în viață și la muncă, conform studiilor furnizate de Comisia de Educație.

Abilități precum adaptabilitate, rezolvarea problemelor, găsirea soluțiilor, organizare, munca în echipă, comunicarea sau gândirea critică sunt competențele pe care tinerii nu le dezvoltă suficient, fapt ce crează o criză pe piața muncii și un haos în mintea tinerilor care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune răspunde acestei nevoi prin dezvoltarea de noi competențe soft în rândul studenților care sunt în căutarea unui loc de muncă. Programul, susținut de compania TenarisSilcotub, se lansează oficial la Cluj-Napoca astăzi și este primul care integrează studenții – angajații – profesorii în dezvoltarea competențelor soft, necesare pe piața muncii, prin metode experiențiale de lucru.

Educația Altfel și găsirea pasiunii

Lipsa de motivație, apatia, implicarea slabă în activități de voluntariat sunt doar câteva dintre reproșurile aduse astăzi noilor generații care ajung pe piața muncii cu aceeași atitudine. Învățământul bazat doar pe livrarea de informații nu mai e capabil să îi facă pe tineri atenți și implicați în dezvoltarea proprie. Sunt aproximativ 10 ani în sistemul educațional de învățământ în care tinerii sunt învățați să primească informații, iar în momentul în care trebuie să ia decizia primului loc de muncă, tinerii își dau seama că nu știu cine sunt și ce își doresc să facă.” declară Mădălina Hodorog, fondator ReImagine Education și inițiatoarea programului FUTURE – Construiește cu pasiune.

Primul loc de muncă poate fi un experiment pentru tineri cu costuri uriașe pentru companiile care investesc în atragerea și retenția noilor angajați. Viziunea programului FUTURE este să ofere uneltele necesare studenților pentru a-și identifica pasiunea și a-și dezvolta competențele care vor dicta succesul pe piața muncii.”, continuă Mădălina Hodorog.

Pentru a dezvolta noi competente într-o manieră inedită, programul FUTURE integrează educația experiențială și pune accent pe 3 piloni esențiali: studenții care sunt în căutarea unui loc de muncă; companiile care doresc să atragă noi talente și cadrele didactice din mediul universitar care doresc să aplice noi metode de predare ce ajută tinerii să se cunoască mai bine, să se întegreze în echipe și să își cunoască mai bine pasiunile.

Ne implicăm în acest program din dorința de a le oferi studenților aflați în căutarea unui loc de muncă un set de abilități și competențe complementare celor dobândite în timpul studiilor universitare, care să le asigure o inserție de succes în viața lor profesională”, spune Laura Mihai, Talent Attraction & Development Manager, TenarisSilcotub.

Construiește cu pasiune

Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară pe o perioadă de 5 luni la Cluj-Napoca și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, activități în cadrul companiei TenarisSilcotub, precum și întâlniri de lucru cu profesorii și angajații companiei. TenarisSilcotub, lider în furnizarea de produse tubulare și servicii pentru industria energetică mondială precum și pentru alte aplicații industriale, susține dezvoltarea de noi competențe printr-o educație altfel. Compania investește continuu în programe de educație pentru proprii angajați și pentru comunitate, iar din 2015, în urma unei investiții de 15 milioane de dolari – dispune de TenarisUniversity, un spațiu cu dotări de ultimă generație dedicat dezvoltării profesionale și personale continue.

Mădălina Hodorog și Călin Crețu sunt trainerii care vor susține activitățile din cadrul programului FUTURE. De 7 ani, ei dezvoltă programe pentru tineri prin educație experiențială, iar împreună predau în calitate de cadre didactice auxiliare în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Mai multe detalii legate de program și înscrieri găsiți pe: www.madalinahodorog.ro/future



Lasă un răspuns

Site creat de