Gabriela Ruse și Harmony Tan au închis cum se cuvine a doua zi de Transylvania Open: o luptă fantastică, de peste două ore și jumătate, luptă pe care Gabi a câștigat-o cu 6-7 (5), 6-2, 6-3, punând capăt unei serii de patru înfrângeri la rând pe tablourile principale din WTA.
Gabi a revenit de la 1-3 în setul decisiv, a fost jucătoarea mai agresivă, a dictat bine de pe ambele părți, însă n-a primit nimic ușor de la o adversară care știe să trimită mai mereu o minge în plus în terenul advers.
Harmony Tan (122 WTA) are un stil defensiv incomod, se deplasează foarte bine, este tenace și are o rezistență fizică deosebită. Ne-a convins de toate astea și în victoria recentă contra Serenei Williams, pe iarba de la Wimbledon – un meci care a durat peste trei ore. Ne-a convins și acum, la Cluj, unde ne-a amintit că știe să joace variat, că are mult control cu slice-urile ei de rever și poate accelera când te aștepți mai puțin, pentru a-și dezechilibra adversarele.
Am văzut planul acesta tactic și contra Gabrielei, care a făcut primul break al meciului (pentru 2-1), a avut apoi alte șase ocazii de break pe finalul setului întâi, pe care l-a cedat însă într-un tiebreak foarte echilibrat și el: 7-5, cu ultimele două mingi trimise în fileu.
Energizată poate și de porția de mâncare pe care a cerut-o în startul setului secund, Ruse și-a crescut și mai mult nivelul. A făcut break pentru 3-1, apoi n-a mai oferit nimic pe propriul serviciu. Mai mult, a închis manșa cu al doilea break, pentru un 6-2 convingător.
Însă Harmony Tan s-a regrupat imediat, a câștigat pe serviciul lui Gabrielei și s-a desprins la 2-0 și a forțat-o pe Gabi să vină din nou din urmă. Iar Gabi Ruse a făcut-o entuziasmant.
Chiar dacă a ratat prima șansă de rebreak, ea a reușit să egaleze la 3, înainte să accelereze parcă și mai tare, când cu backhand-ul în cros, când cu forehand-ul în lungul liniei – cea mai bună lovitură a ei azi.
După cinci game-uri câștigate consecutiv, Gabi a pus punct celui mai spectaculos meci al zilei a doua de la Transylvania Open. Ea va juca în optimile de finală cu Xiyu Wang, favorită 7 la Cluj, cea care a eliminat-o pe Jaqueline Cristian.
„Sunt mereu emoționată când joc acasă”
Gabi a fost foarte emoționată la interviul de pe teren:
„Vă mulțumesc din tot sufletul, sunt foarte emoționată pentru că vin după un șir lung de probleme de sănătate și este foarte special pentru mine să câștig acasă. Eu de obicei sunt foarte foarte emoționată când joc în fața voastră pentru că-mi doresc să dau tot ce e mai bun din mine dar azi chiar am încercat să nu mă mai gândesc la lucrul ăsta și să mă bucur de terenul ăsta, de arenă, de voi. Să fiu sănătoasă din nou pentru mine este cel mai important lucru.
Mulțumesc tuturor românilor care m-au susținut. Sunt foarte fericită să joc turul 2, pentru că nu am mai câștigat un meci de foarte mult timp. Mulțumesc organizatorilor pentru wildcard și sunt foarte fericită pentru această oportunitate.”