Uncategorized

Gala Excelenţei Clujene în Educaţie! Elevii şi profesorii merituoşi ai Clujului, premiaţi

Gala Excelenţei Clujene în Educaţie

Astăzi, în cadrul unei ceremonii comune organizate de Consiliul Judeţean Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, în Aulă „Auditorium Maximum” a Universităţii Babeş-Bolyai, s-a desfăşurat ediţia 2015 a Galei Excelenţei Clujene în Educaţie, un eveniment în cadrul căruia au fost premiaţi elevii de elită ai Clujului care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale susţinute în anul şcolar 2014-2015.

De asemenea, în cadrul respectivei ceremonii au fost premiaţi şi profesorii îndrumători ai acestor merituoşi elevi.

Gala Excelenţei Clujene în Educaţie 2015 a fost gândită ca un eveniment structurat pe două sesiuni, în prima etapă, cea desfăşurată marţi, fiind premiaţi elevii care au excelat în domeniile teoretice, speciale şi confesionale. În ceea ce priveşte partea a doua a evenimentului, aceasta se va desfăşura joi, 24 septembrie 2015, în aceeaşi locaţie, în cadrul ceremoniei urmând a fi recompensaţi elevii clujeni care şi-au adus aportul şi au avut performanţe remarcabile în domeniile sportului şi artelor.

În total, peste 500 de elevi şi profesori au fost recompensaţi de Consiliul Judeţean Cluj cu diplome şi premii în valoare totală de 250.000 lei, bani care au fost alocaţi în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 33/12.02.2015 privind aprobarea Bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul 2015.

Tot în cadrul ceremoniei de premiere de marţi, Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj i-a fost acordată o diplomă de excelenţă semnată de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, în semn de înaltă apreciere a profesionalismului de excepţie şi a dăruirii manifestate în coordonarea învăţământului preuniversitar clujean, rezultatele extrem de valoroase obţinute de elevii clujeni în cursul anului 2015 constituind o dovadă de necontestat în acest sens.

În primul rând, ţin să îi felicit pe aceşti merituoşi elevi ai Clujului, care prin munca lor asiduă, prin perseverenţă şi multă disciplină au reuşit să pună din nou acest judeţ pe podiumul excelenţei sistemului de învăţământ românesc. De asemenea, vreau să îi felicit şi pe părinţii şi pe profesorii îndrumători ai acestor copii, a căror implicare, profesionalism şi competenţă au generat rezultate din ce în ce mai bune, de la o generaţie la alta. De altfel, mă bucur să constat că, de la an de an, tot mai mulţi dascăli înţeleg să se perfecţioneze în mod continuu, să-şi dezvolte tactul şi talentul pedagogic, capacitatea de a forma mintea tinerilor şi de a preda în mod creativ. Festivitatea de premiere a olimpicilor clujeni ne reconfirmă tuturor faptul că judeţul nostru dispune de o resursă umană valoroasă, extrem de bine pregătită, capabilă să susţină, pe viitor, dezvoltarea acestuia în toate domeniile. Având în vedere acest considerent, am decis să susţinem din punct de vedere financiar performanţa şcolară, cei 250.000 de lei alocaţi din bugetul Consiliului Judeţean demonstrând faptul că ne dorim cu adevărat ca performanţa în educaţie să fie recunoscută şi recompensată la adevărata ei valoare” a declarat Mihai Seplecan, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.



Lasă un răspuns

cluju.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a www.cluju.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Citeşte mai multe detalii despre Politica de confidențialitate şi despre Politica privind fişierele de tip Cookie.

Site creat de