Un cititor cluju.ro ne-a trimis astăzi două fotografii care au în spate o poveste care ar putea deveni o lecţie pentru majoritatea celor care trăiesc în Cluj-Napoca.
În fotografiile respective apare o persoană care suferă de handicap, dar care strânge gunoaiele aruncate de alţii pe strada Oaşului din oraş.
„În ciuda handicapului pe care îl are, acest bărbat strânge zilnic gunoaiele aruncate pe stradă. Numai eu l-am văzut făcând asta de câteva ori în această lună în cartierul Iris”, a declarat pentru cluju.ro cel care a făcut fotografiile.
Bărbatul nu pare a fi angajat la vreo firmă de salubritate, motiv pentru care trebuie apreciat pentru spiritul civic pe care îl are. Din păcate, străzile Clujului sunt împânzite de mucuri de ţigară, PET-uri, doze de bere şi pungi de plastic.
Doar prin puterea exemplului vom putea reuşi să păstrăm oraşul mai curat şi să folosim coşurile de gunoi în mod corespunzător.
Alex face acest lucru, de cand s-a mutat in zona. Multumim.