De Vazut

Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj – natura din mijlocul orașului (FOTO)

Grădina Botanică „Alexandru Borza” cluj

Unul dintre obiectivele turistice din Cluj-Napoca, de care se bucură atât clujenii cât și turiștii, este Grădina Botanică „Alexandru Borza”. 

Aceasta face parte din cadrul Universității Babeș-Bolyai, fiind susținută financiar de instituţia de învăţământ.

Potrivit site-ului instituției, Grădina Botanică a fost înfiinţată în anul 1920 şi deschisă oficial pentru public în anul 1925,  fiind o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă, ale cărei baze au fost puse în actualul amplasament de către Alexandru Borza, personalitate marcantă a biologiei româneşti.

Deși fiecare anotimp își dezvăluie frumusețea aparte, în timpul verii Grădina Botanică prinde viață.

Împărțită în mai multe sectoare (ornamental, fitogeografic, sistematic, economic, complexul de sere şi sectorul destinat persoanelor cu deficienţe de vedere) fiecare dintre acestea oferind o paletă largă de specii de plante, dar și obiective cu tematici diferite.

dragina botanica cluj 2

 

Anual, aceasta este populată de peste 160.000 de vizitatori, iar numărul acestora crește de la an la an. Fiind un număr atât de mare, distrugerile lăsate în urma acestora sunt nesimnificative, demonstrând că oamenii apreciază darurile naturii. Nici de curățenia generală nu ne putem plânge, deorece grădina se păstreaza curată pe tot parcursul anului.

Grădina Botanică se întinde pe o suprafață de 14 ha, ceea ce face ca volumul de lucru să fie mai crescut vara. Acest lucru îl obligă pe directorul Grădinii, dr. Cosmin Sicora, să suplimenteze personalul prin angajarea unor sezonieri, pentru a face față cerințelor.

Chiar dacă numărul vizitatorilor este într-o continuă creștere, sumele strânse din taxa de vizitare nu acoperă integral cheltuielile instituției. Asta nu l-a oprit pe dr. Cosmin Sicora să reabiliteze Grădina Botanică. Până în prezent au avut loc câteva schimbări, printre care și restaurarea amenajărilor din Gradina japoneză, repararea rețelelor de apa și gaz, achiziționarea unui aparat care asigură etichetajul și reabilitarea porții vechi din lemn existente în cadrul Grădinii Botanice până în anii `60.

dragina botanica cluj


Articol realizat de Cristiana Dolha


Site creat de