Alegerea parfumului potrivit nu e doar o chestiune de miros plăcut, ci mai degrabă o decizie care ține de personalitate, stil, ocazii și chiar chimia corpului tău. De cele mai multe ori, parfumul este extensia ta și,i totuși, în ciuda importanței sale, alegerea parfumului potrivit este tratată superficial.
Ai pățit și tu, probabil, să-ți cumperi un parfum care mirosea extraordinar în magazin, dar acasă era complet diferit sau l-ai ales doar pentru că era în trend, nu-i așa? Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care ar trebui să le eviți când îți alegi parfumul și cum să le corectezi:
Te lași influențat de ambalaj sau brand
O sticlă cu design atractiv sau un nume cunoscut atrage, dar nu este neapărat garanția unei alegeri bune. Multe persoane aleg parfumuri doar pentru că sunt promovate intens de celebrități sau vin în ambalaje de lux. Desigur, marketingul contează, însă parfumul trebuie să ți se potrivească ție, nu doar să arate bine pe raft.
Soluția? Testează parfumul pe piele, nu pe hârtia blotter, și așteaptă câteva ore pentru a simți cum evoluează. Notele de vârf sunt doar începutul, adevăratul caracter al parfumului ți se dezvăluie abia după ce se evaporă uleiurile volatile.
Îți alegi parfumul doar pentru că este în tendințe
Parfumurile devin ”virale” peste noapte, mai ales pe TikTok sau Instagram. Ai putea fi tentat să cumperi acel parfum pe care ”toată lumea îl iubește”, dar asta nu înseamnă că va fi potrivit și pentru tine. Parfumul trebuie să se potrivească cu pielea ta, dar și cu stilul, cu anotimpul și cu ocazia.
Gândește-te la parfum ca la o haină: dacă un pulover oversize e în trend nu înseamnă că îți va sta bine sau că te vei simți confortabil în el. La fel este și cu parfumul, acesta trebuie să reflecte cine ești tu, nu doar ce se poartă.
Un truc util este să ai în minte cel puțin trei criterii când alegi parfumuri Pardo: sezonul, intensitatea și imaginea pe care vrei s-o proiectezi. Un parfum ușor, floral, poate fi perfect pentru o zi de primăvară, dar va părea insipid toamna.
Nu ții cont de tipul pielii
Un aspect prea des ignorat este faptul că pH-ul pielii influențează felul în care parfumul se dezvoltă. Același parfum poate mirosi complet diferit pe două persoane; dacă ai pielea uscată, parfumul tinde să se evapore mai repede, în timp ce pe o piele grasă aroma persistă mai mult și evoluează diferit.
De aceea, nu te baza doar pe testele făcute pe o prietenă sau pe recomandările din online. Testează parfumul direct pe pielea ta, ideal în zona încheieturii sau a antebrațului, unde temperatura este constantă și favorizează dezvoltarea notelor. Dacă ai pielea uscată, folosește o cremă hidratantă (fără parfum) înainte de a aplica parfumul. Astfel, îl vei ajuta să persiste mai mult și să-și păstreze notele autentice.
Îți alegi parfumul doar după notele de vârf
Este o greșeală clasică: adulmeci parfumul imediat ce l-ai aplicat și îți formezi o părere pe loc. Notele de vârf, cele pe care le simți în primele minute, sunt doar introducerea. Abia după 15-30 de minute începi să simți notele de mijloc, iar după câteva ore se instalează notele de bază, esența reală a parfumului.
Alegând un parfum doar pentru că îți place cum miroase la început riști să te trezești cu o aromă care devine greoaie, sintetică sau chiar neplăcută mai târziu. Cel mai bun sfat este să aplici parfumul dimineața și să-l porți întreaga zi înainte să decizi dacă ți se potrivește. Vei observa cum se transformă și dacă persistă în mod plăcut.
Îl aplici greșit și tragi concluzii pripite
Modul în care aplici parfumul influențează nu doar persistența, ci și percepția aromei. Mulți pulverizează parfumul în aer și trec prin ”norul de miros”, alții freacă încheieturile după aplicare, ceea ce alterează compoziția olfactivă.
Pentru cele mai bune rezultate aplică parfumul pe încheieturi, gât, în spatele urechilor sau în pliul cotului. Căldura acestor puncte ajută parfumul să se dezvolte armonios. Și mai important: nu freca, ci lasă parfumul să se așeze natural. Dacă vrei să-l reaplici în timpul zilei fă-o discret, cu unul două pufuri, și asigură-te că nu se amestecă cu o aromă deja aplicată.
foto: freepik.com
