Politic

Guvernul introduce programul „Prima chirie”. Cum poți beneficia de o primă de până la 900 de lei/lună

prima chirie

Guvernul a decis miercuri să ofere un sprijin de până la 900 de lei persoanelor care se angajează într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 de kilometri față de cea în care își au domiciliul.

Astfel, programul ”Prima chirie” va acoperi 75% din cheltuielile pentru locuire în noul domiciliu sau nouă reședință.

Suma nu va depăși 900 de lei și va fi acordată pe o perioadă de 36 de luni.

Prima poate fi accesată doar de persoanele ale căror venituri nete lunare realizate ca persoane singure sau împreună cu familia nu depășesc 5.000 lei/lună.

O altă condiție este ca persoanele să se angajeze pe o perioadă de cel puțin un an.

Ne propunem nu doar să ocupăm locurile de muncă disponibile în prezent, dar și să reducem dependența populației de anumite zone geografice. Salariații care vor beneficia de această reducere vor fi cei ale căror venituri familiale lunare sunt mai mici de 5.000 lei”, a transmis premierul Sorin Grindeanu.

Nu pot beneficia de acest program:

  • persoanele care au mai beneficiat de o primă de relocare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de relocare;
  • persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
  • persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează;
  • absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi
  • absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația de a-i încadra în muncă.


3 Comments

  1. De ce nu se spune nimic despre PLANUL NATIONAL DE MOBILITATE? Fiind o prima de mobilitate, va avea acelasi regim ca si prima de instalare sau prima de incadrare conform art.75.1 alin (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, adica :’ (2) Primele de mobilitate prevăzute la art. 74 şi 75 se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa ori îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate care se aprobă şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.’ Deci numarul potentialilor beneficiari a mult trambitatului program ‘prima chirie’ este cel putin mic sau foarte mic.

  2. pentru o persoana de 20 ani care sa angajat intr-o localitate la 100km de resedinta dar care nu a beneficiat niciodata de somaj se poate obtine bani pentru prima chirie si ce acte si demersuri trebuiesc facute

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de