Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai vor putea ocupa, începând de vineri, 29 septembrie – 1 octombrie, locurile care le-au fost repartizate în căminele Universităţii.
UBB a pus la dispoziţia studenţilor săi aproximativ 6.000 de locuri de cazare în camere de cămin cu 2, 3, respectiv 5 paturi, repartizarea locurilor fiind realizată de fiecare facultate, pe baza mediilor de admitere – în cazul studenţilor din anul I, respectiv pe baza mediei generale obţinute în anul de studii 2016-2017 pentru studenţii din ceilalţi ani, dar şi pe baza dosarelor medicale sau de sprijin social, acolo unde este cazul.
Taxele de cazare în căminele UBB sunt cuprinse, conform Regulamentului aprobat de Senatul Universităţii, între 100 şi 220 de lei / loc / lună, în funcţie de gradul de confort oferit.
Toate căminele au fost igienizate şi reabilitate în timpul vacanţei de vară, astfel încât studenţii UBB să aibă parte de cele mai bune conditii de cazare şi studiu.
Universitatea Babeș-Bolyai a înregistrat, în urma celor două sesiuni de admitere organizate în anul 2017, o creștere globală a numărului de candidați cu 5,2% față de anul trecut.